• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Aviz favorabil de la Consiliul Concurenței pentru ieftinirea alimentelor: ”Proiectul de OUG ar putea avea rezultatele urmărite, respectiv acelea de scădere a prețurilor”

    Oana Timar – Agrointeligența

    Consiliul Concurenței apreciază că proiectul de OUG ar putea avea rezultatele urmărite, respectiv acelea de scădere a prețurilor pentru produsele alimentare în cauză. Este concluzia punctului de vedere transmis de Consiliul Concurenței în urma notificării primite de instituția condusă de președintele Bogdan Chirițoiu cu privire la textul proiectului de ordonanță de urgență pentru ieftinirea produselor alimentare de bază.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă informații pe care considerăm importante din analiza făcută de specialiștii Consiliului Concurenței ca urmare a solicitării unui punct de vedere cu privire la Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare. De precizat că Guvernul României a amânat astăzi adoptarea proiectului de OUG pentru a se asigura că reglementările nu contravin legislației privind concurența, iar acum, cu răspunsul primit din partea Consiliului Concurenței, actul normativ va putea fi aprobat fără probleme.

    ”Consiliul Concurenței apreciază că proiectul de OUG ar putea avea rezultatele urmărite”

    ”Având în vedere consultările cu reprezentanții Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care au relevat disponibilitatea operatorilor economici implicați de a participa și de a susține această măsură, în forma propusă de Guvern, Consiliul Concurenței apreciază că proiectul de OUG ar putea avea rezultatele urmărite, respectiv acelea de scădere a prețurilor pentru produsele alimentare în cauză”, este concluzia din documentul transmis de Consiliul Concurenței în atenția Ministerului Agriculturii.

    ”Consiliul Concurenței este interesat de procesul de elaborare și aprobare a actelor normative cu posibil impact anticoncurențial. În acest sens, autoritatea de concurență își exprimă tot sprijinul și disponibilitatea cu privire la implicarea sa în acest proces, respectiv elaborarea unor acte normative ce promovează concurența și respectă normele referitoare la ajutorul de stat, venind în sprijinul unui mediu economic sănătos și durabil”, se încheie punctul de vedere semnat de președintele CC, Bogdan Chirițoiu.

    Punctul de vedere al Consiliului Concurenței este pozitiv și conține și o serie de aspecte asupra căruia Guvernul trebuie să fie atent în implementarea OUG. Astfel, unul dintre acesta vizează modalitatea de implementare a cotei de adaos comercial cumulat pe întreg lanțul de distribuție, de maximum 5%. Consiliul Concurenței atrage atenția aici că acest deziderat ”poate fi dificil de implementat, odată ce actorii de la acest nivel nu cunosc informații sensibile referitoare la adaosul aplicat de concurenții acestora; o posibilă urmare a acestei prevederi ar putea fi şi transparentizarea excesivă a pieţei, la nivelul celor mai sensibile caracteristici, respectiv preț, cost, adaos comercial, care poate amplifica efectele negative asupra pieței”.

    Punctul de vedere clarifică și un aspect care a suferit numeroase speculații în spațiul public: că, la fel ca în cazul laptelui, scăderea de preț va viza doar produsele românești. Consiliul Concurenței semnalează în proiectul de OUG ”lipsa unor prevederi similare cu privire la aplicabilitatea restricțiilor pentru produsele provenite din import, de la persoane juridice care nu sunt înregistrate în România (pentru produse procesate în afara teritoriului național)”.

    Distribuitorii și retailerii pot sabota ieftinirea alimentelor de bază

    Consiliul Concurenței atrage atenția că singurii care pot sabota ieftinirea alimentelor de bază sunt distribuitorii și retailerii. ”Pentru unele produse, lanțurile de distribuție sunt mai complexe și astfel sunt implicați mai mulți actori până la clientul final. Într-un astfel de caz, impunerea unui plafon unic ar putea conduce la accentuarea dezechilibrelor pe întreg lanțul de aprovizionare. Riscul cel mai mare pe care o astfel de propunere îl comportă este acela ca distribuitorii și retailerii să refuze să mai furnizeze aceste produse, cu justificarea că acestea le produc pagube economice”, se arată în punctul de vedere al CC.

    ”Limitarea, prin Proiectul de OUG, a adaosului practicat de procesatori, respectiv distribuitorii și comercianții de alimente, ar putea fi justificată de existența unui interes public major, precum protejarea consumatorului final, deosebit de vulnerabil în contextul economic actual. În același timp, determinarea oricărui preț reglementat este o sarcină complexă, pentru a balansa eficient stimulentele furnizorilor de a funcționa și a continua să pună produse pe piață, asigurând în același timp că profiturile nu sunt nici excesive, dar nici insuficiente. Reglementarea prețurilor poate avea consecințe negative nedorite, precum denaturarea nivelurilor optime de ofertă sau cerere, dar și facilitarea înțelegerilor între întreprinderi de a alinia prețurile produselor”, precizează Consiliul Concurenței.

    Punctul de vedere al Consiliului Concurenței arată că instituția este de acord ca ANAF să fie structura care vizează aplicarea prevederilor OUG întrucât ”este autoritatea cea mai bine plasată în ceea ce privește aplicarea regulilor de natură fiscal-contabilă (printre care verificarea elementelor de cost/adaos)”, în timp ce ”Consiliul Concurenței va utiliza toate instrumentele legale de care dispune pentru a monitoriza evoluția prețului la raft (solicitări de informații, aplicația Monitorul Prețurilor etc.)”.


    Te-ar mai putea interesa

    APIA a început controalele în fermele care au cerut subvenții pe hectar și animale Greșeli de evitat la grâu, porumb și floarea-soarelui. Lecții din teren Lege în vigoare de astăzi: tahograf obligatoriu pe dubițele care fac acest tip de transport! Furtuna a frânt porumbul și floarea-soarelui în ferma lui Matei Titianu: ”Culturile erau irigate, în stadiu avansat de vegetație” Crama Corbuț, investiție în vinuri premium inaugurată la Diosig. Dan Corbuț: „Îmi doresc ca acest proiect să fie dus mai departe de copiii și nepoții mei”

    Ultimele știri

    PENNY România: prospețime de sezon, produse 3RO și mărci proprii la ofertă în perioada 8–14 iulie 2026 România intră sub Cod galben de furtuni. Rafale de peste 80 km/h și grindină LID Invicto, hibridul de rapiță de la Lidea care cucerește hectar după hectar la Fermele Iliuță USAMV București a dat startul admiterii 2026: peste 1.400 de locuri la buget pentru studiile de licență Piața cerealelor, la zi. Grâu de panificație sau grâu furajer? Răspunsul face 10 euro/t diferență în Portul Constanța