• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Guvernul a prelungit termenul pentru subvenția de 3.000 de euro/fermă

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    A fost prelungită cu 15 zile perioada de valorificare a tomatelor. În Ședința de Guvern de astăzi, vineri – 30 iunie, a fost aprobată Hotărârea de Guvern prin care se prelungește valorificarea tomatelor și în perioada 1-15 iulie 2023, inclusiv.

    Actul normativ aprobat astăzi modifică și termenul limită până la care se pot depune documentele justificative la direcțiile agricole județene, respectiv până la data de 18 iulie 2023, inclusiv.

    ”Facem precizarea că, inițial, producția obținută trebuia valorificată până la data de 30 iunie, însă din cauza temperaturilor fluctuante din primăvara anului 2023, reprezentanții cultivatorilor de legume au invocat întârzierea perioadei de fructificare a tomatelor și au transmis solicitări pentru prelungirea acestui termen”, se arată într-un comunicat de presă al MADR.

    Citiți și: Un tânăr fermier din Gorj cultivă roșii-gigant care ajung să depășească 1,5 kg

    Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, valorifică producția obținută circa 80% din numărul cultivatorilor înscriși în Program.

    Suma pe care o încasează cultivatorii de roșii prin programul Tomata este de 3.000 de euro/beneficiar.

    Citiți și: Sprijinul cuplat la legume în solarii – cuantum estimat: 3.677 euro/ha

    Te-ar mai putea interesa

    Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână