• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele Erdogan a anunțat că Vladimir Putin este de acord cu prelungirea acordului pentru cereale

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat oficial că el și președintele rus Vladimir Putin au căzut de acord cu privire la prelungirea acordului pentru exportul cerealelor din regiunea Mării Negre.

    În cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi, vineri – 14 iulie, Erdogan a spus că speră în prelungirea acordului de cereale după 17 iulie, deoarece ONU și Turcia au făcut eforturi în acest sens.

    „Ne pregătim să-l găzduim pe Putin în Turcia în august. Împărtășim aceeași părere cu privire la extinderea Coridorului pentru cereale la Marea Negră”, a spus Erdogan, potrivit Reuters.

    Pe 5 iulie, Rusia a declarat că nu a luat o decizie finală cu privire la prelungirea acordului cu cereale, în timp ce ONU s-a angajat să depună toate eforturile pentru a prelungi acordul înainte ca acesta să expire pe 17 iulie.

    Te-ar mai putea interesa

    S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial