• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vaci furajate cu insecte – soluție propusă de o echipă de cercetători pentru a reduce poluarea

    Violina Gorcinschi -

    O companie din Marea Britanie a primit finanțare de 1 milion de lire sterline de la stat pentru crearea unei ferme de insecte destinate hranei pentru animale. Pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră până în 2050, britanicii plănuiesc să folosească larve de muște în furajarea animalelor. Flybox, compania care a primit grantul, va produce hrană pe bază de insecte pentru animalele de companie, păsările de curte, porcine și pești.

    Folosirea larvelor de muște pentru furajarea animalelor ar reduce poluarea, dar și suprafețele de terenuri cultivate cu furaje, ceea ce ar duce la utilizarea acestora în producția de hrană pentru oameni și, implicit, la reducerea importurilor de alimente. Fermele modulare din Aylesbury, Buckinghamshire, ar fi gata să producă furajele în câteva săptămâni, a informat Agrarszektor.

    o persoana care pune mana intr-o multime de larve
    Finanțare de 1 milion de euro pentru ferme modulare de insecte (foto: youtube.com)

    Larve de muște în furajarea animalelor – soluție pentru reducerea poluării

    Marea Britanie și-a propus să atingă ținta de emisii zero cu efect de seră până în 2050. Pentru a îndeplini acest obiectiv, britanicii trebuie să facă multe schimbări. Una dintre acestea ar fi hrănirea animalelor cu insecte. O companie din domeniul agriculturii a primit un grant de 1 milion de lire sterline pentru a proiecta și construi prima fermă de insecte complet modulară din lume.

    În Marea Britanie, activitatea din agricultură produce 10% din emisiile cu efect de seră, însă un raport din 2022 a indicat că, atunci când se iau în considerare importurile de alimente și risipa de mâncare, emisiile de carbon din sectorul alimentar cresc semnificativ. Printre altele, britanicii vor să remedieze problema prin modificarea alimentației animalelor.

    Compania britanică de tehnologie agricolă Flybox a primit, recent, o finanțare de 1 milion de lire sterline pentru a proiecta și construi prima fermă de insecte complet modulară din lume în Aylesbury, Buckinghamshire. Prin aceasta, compania intenționează să îi ajute pe fermierii britanici să treacă la creșterea muștelor, adică la creșterea larvelor de muște.

    Flybox are încredere că această nouă idee va duce la o modalitate mai ecologică de a produce hrană pentru animale, precum și la răspândirea culturii de insecte în Marea Britanie și la transformarea agriculturii. Compania se concentrează pe producția de hrană pentru animale de companie, proteine ​​adecvate pentru creșterea păsărilor de curte, porcilor și peștilor. Aceștia subliniază că insectele sunt sigure, nu răspândesc boli și pot fi încorporate în mod natural în lanțul alimentar.

    o cutie cu larve de muste
    Folosirea insectelor în hrana animalelor – avantajele prezentate de Flybox (foto: echocommunity.org)

    Larve de muște în furajarea animalelor – Avantaje

    Creșterea insectelor pentru hrana animalelor ar avea mai multe avantaje. În primul rând, este vorba despre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și a suprafețelor de teren cultivate pentru hrănirea animalelor.

    Potrivit raportului 2022 Future of Forage al WWF UK, 40% din cele mai fertile terenuri agricole din Marea Britanie sunt folosite pentru a produce furaje pentru animale, mai degrabă decât pentru oameni. Prin urmare, dacă s-ar folosi mai puțin teren pentru hrana animalelor, s-ar putea cultiva mai multă hrană pentru oameni la nivel local. Astfel, s-ar reduce cantitatea de alimente importate, scăzând, implicit, și emisiile de dioxid de carbon.

    Fermele modulare de insecte ar putea oferi fermierilor hrană proaspătă, ecologică pentru animalele lor în câteva săptămâni. Flybox folosește muște din specia Hermetia illucens, care sunt semnificativ diferite de muștele de casă cu care majoritatea oamenilor sunt familiarizați și sunt hrănite, în principal, cu deșeuri organice. Larvele conțin o cantitate mare de proteine ​​și nutrienți benefici, cum ar fi calciul.


    Te-ar mai putea interesa

    Ultima oră: Ședință-fulger la Ministerul Agriculturii cu crescătorii de porci și ANSVSA Rețeta cu drojdie pentru îngrășarea rapidă a porcilor pentru Crăciun Marea Britanie a anunțat primul pacient confirmat cu gripă A (H1N2), similară cu cea a porcinelor

    Ultimele știri

    Fermierii continuă meciurile de la Campionatul Național de Fotbal Fertillia Tăierea rădăcinilor la pomi. Când și cum se realizează Fermieri: Plățile de la avansul APIA au fost mai mici în acest an. Care este motivul!