Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Răcire bruscă a vremii anunțată de meteorologi. Temperaturile vor scădea accentuat în România, după ce ploile se vor retrage treptat fiind urmate de zile cu soare, dar și nopți tot mai reci, cu temperaturi negative în tot mai multe regiuni. Potrivit meteorologilor, duminică și luni dimineață, la începutul săptămânii viitoare, vor fi cele mai scăzute valori, cu minime de până la -10 grade în estul Transilvaniei.
Toamna ”blândă” pare că se retrage și va fi înlocuită de temperaturi care vor scădea în special pe timpul nopții, iar de duminică și luni dimineață sunt așteptate cele mai scăzute valori termice. Minimele ar putea ajunge la -10 grade în estul Transilvaniei, potrivit prognozei prezentate de Florinela Georgescu, director de prognoză în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Citiți și: Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp

În următoarele zile, soarele va fi tot mai prezent în majoritatea regiunilor țării.
„Partea frumoasă a prognozei pentru următoarele zile este faptul că vremea va deveni, ca aspect, din ce în ce mai bună, cu un cer din ce în ce mai degajat. Vom avea o vreme însorită în toate regiunile țării. Astăzi încă mai este posibil să plouă slab în Oltenia și în partea de nord a Munteniei, după care, în zilele următoare, precipitațiile vor fi tot mai puține și vom avea tot mai mult soare”, a explicat Florinela Georgescu pentru digi24.ro.
Pe de altă parte, temperaturile vor fi în scădere, în special în timpul nopților și al dimineților. În condițiile unui cer senin și ale unei mase de aer rece, valorile termice vor coborî sub pragul de îngheț în tot mai multe zone. Deja în dimineața următoare sunt așteptate temperaturi negative, în special în jumătatea de nord a țării.
Temperaturile vor scădea sub zero grade
În depresiunile din estul Transilvaniei, minimele ar putea ajunge la -5 sau -6 grade Celsius. Cele mai reci dimineți vor fi însă cele de duminică și luni, când temperaturile vor coborî sub zero grade în toată țara.
„Așteptăm ca duminică și luni dimineață să fie cel mai rece, cu minime care urmează să fie negative în toată țara. Temperaturile ar putea coborî până în jurul valorii de -10 grade în estul Transilvaniei, iar în celelalte zone ale țării se vor încadra între -4 și 0 grade”, a precizat directorul de prognoză al ANM.









