• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA. Adio plăți uriașe la hectar – noul sistem de calcul

    Oana Timar -

    Subvențiile uriașe sunt istorie. Noul Plan Național Strategic nu mai permite alocări uriașe pentru sprijinul cuplat, dar nici plăți care să coboare sub pragul minim asumat. În cadrul discuțiilor avute ieri, joi – 13 octormbrie, în cadrul Comitetului de Monitorizare, directorul Autorității de Management din cadrul MADR, Daniela Rebega, a explicat că transferurile de sume de la o cultură la alta, în cadrul intervențiilor de sprijin cuplat, au rolul de a asigura plata minimă garantată în cazurile unde s-a depășit suprafața estimată pentru plată.

    Conform informațiilor Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Daniela Rebega a explicat ieri reprezentanților din sectorul agricol că există obligația respectării celor trei nivele de cuantumuri, așa cum reies ele din textul PNS.

    La fiecare intervenție există trei cuantumuri – un cuantum unitar planificat, un cuantum mediu, care este ținta noastră de atins pentru plată, apoi există un cuantum minim – acela fiind cuantumul minim ce trebuie plătit în orice situație, și cuantumul maxim peste care niciodată nu putem să trecem, a explicat Rebega.

    A fost oferit și un exemplu pentru modul în care se aplică mecanismul de alocare al banilor la sprijin cuplat. În cazul lucernei, suprafața declarată la plată în acest an este de 179.000 de hectare, mult peste suprafața estimată în PNS, de 121.000 de hectare. În această situație, fără o majorare a plafonului de plată la SCV Lucernă, plata per hectar ar coborî sub cuantumul minim.

    Într-o situație opusă este SCV Soia, acolo unde s-a propus o suprafață de 176.000 de hectare, dar depunerile au fost numai pentru 128.000 de hectare și a rămas un disponibil financiar.

    De precizat că în cazul culturii de soia s-a optat să se aloce pentru acest an de cerere plata unitară prevăzută în PNS, iar diferența de bani, de 4,9 milioane de euro, să fie direcționată către noul sprijin cuplat introdus, cel pentru porumbul de siloz.  În cazul culturii de lucernă, se va merge pe cuantumul minim pentru ca toți fermierii să beneficieze de sprijinul cuplat.

    Sprijinul cuplat la sfecla de zahăr, asigura la minim 900 de euro pe hectar

    S-a renunțat la tăierea uriașă din plafonul alocat sfeclei de zahăr

    O altă discuție importantă a vizat sprijinul cuplat la cultura de sfeclă de zahăr. Aici MADR a renunțat la tăierea uriașă de peste 17 milioane de euro pe care o propusese inițial. Pe acest subiect, din partea Asociației Forța Fermierilor, la ședință a luat parte Federația Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, reprezentată de directorul executiv Mihai Dimitriu. Acesta a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că se bucură să le dea o veste bună cultivatorilor de sfeclă din România.

    ”În urma demersurilor pe care le-am făcut, apelul nostru a fost ascultat și nu se va mai face acea tăiere uriașă din plafon. În loc de 17,7 milioane de euro, reducerea va fi de circa 1,5 milioane, ceea ce va asigura cultivatorilor de sfeclă o subvenție la nivelul estimat din PNS, respectiv 900-920 de euro pe hectar”, ne-a declarat directorul executiv al FCSZR. Acesta a susținut în cadrul întâlnirii de ieri că redeschiderea fabricii de la Luduș va conduce la o creștere a suprafețelor cultivate cu sfeclă de zahăr, după ce anul acesta suprafața a scăzut. Din acest motiv, Dimitriu a argumentat că este nevoie ca producătorii să fie susținuți, având în vedere momentul crucial în care se află sectorul de zahăr din România, iar o tăiere majoră la sprijinul cuplat ar determina mulți fermieri să abandoneze cultura.

    Daniela Rebega a arătat că dacă situația se schimbă în anul următor, transferurile de sume între intervențiile la sprijin cuplat vor putea fi făcute din nou, pentru a se asigura aceleași criterii privind plata minimă și cea maximă.

    Modificările discutate și agreate în cadrul reuniunii de ieri urmează să fie transmise Comisiei Europene care are termen trei luni pentru a le aproba, ca acestea să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum a reușit ing. Roman să aibă producție de gutui într-un an în care alți pomicultori n-au recoltat nimic Cultura cu care fermierii au obținut anul acesta un profit între 7.000 și 8.000 euro la hectar S-a reluat exportul de oi. Primele vapoare au plecat deja spre Iordania – prețuri ovine în viu

    Ultimele știri

    Posturi de șefi, tăiate la Casa de Comerț Unirea Șeful ANSVSA, Alexandru Bociu, s-a ținut de cuvânt! Tarifele medicilor veterinari au fost actualizate! APIA – anunț ACUM! Fermierii care au în conturi prima tranșă din subvenții!