• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dosar la DNA pentru un fermier care și-a falsificat autorizația de mediu pentru a lua subvenții

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Dosar la DNA pentru un fermier care și-a falsificat autorizația de mediu și actele pentru platforma de gunoi. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte, sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată.

    În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    În cursul anilor 2017, 2018 și 2020, în contextul efectuării unor controale de către inspectorii din cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), inculpatul ar fi prezentat acestora mai multe documente false (autorizație de mediu și un contract de comodat având ca obiect o platformă de gunoi) din care reieșea faptul că fermierul îndeplinea condițiile de eligibilitate referitoare la protecția mediului.

    Acționând în această manieră, inculpatul ar fi obținut suma totală de 2.919.296 lei, reprezentând fonduri nerambursabile, remise acestuia în contextul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri, în România.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma menționată mai sus.

    În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

    Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

    Te-ar mai putea interesa

    Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră Fermierii români riscă să piardă 65 de euro pe hectar din cauza tăierilor bugetare Ploi la începutul lunii noiembrie. ANM a emis alerte de precipitații ce pot ajunge la 70 l/mp