• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primăriile ar putea fi obligate să le răspundă fermierilor în maxim 10 zile

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Termenul în care autoritățile sunt obligate să răspundă petițiilor cetățenilor, inclusiv cele venite din partea fermierilor, s-ar putea scurta. Dacă acum perioada maximă în care o primărie poate răspunde merge până la 30 de zile, în curând acest termen ar putea devenit de numai 10 zile, indiferent dacă răspunsul este favorabil sau nu.

    Un proiect de lege depus în Parlament de mai mulți parlamentari ai PNL vizează modificarea Ordonanţei nr.27/2002, privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor. Inițiativa are în vedere reducerea timpului pentru soluționarea cererilor venite din partea cetățenilor.

    ”Autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 10 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă”, se vrea modificarea actualei legislații.

    În cazul în care petiția este transferată de către o autoritate către alta, termenul de respectat este de asemenea prevăzut în proiectul de lege: ”Pentru soluţionarea petiţiilor transmise, (…) de la alte autorităţi sau instituiţi publice, termenul de 10 de zile curge de la data înregistrării petiţiei la autoritatea sau instituţia publică competentă”, se mai precizează în proiectul aflat în consultare publică și care va intra în toamna aceasta în procedură legislativă.

    Termenul pentru răspunsul la o petiție poate fi prelungit

    Termenul pentru răspuns poate fi prelungit

    În cazuri speciale, termenul va putea fi prelungit. ”În situaţia în care aspectele sesizate prin petiţie necesită o informare şi o cercetare mai amănunţită, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice poate prelungi termenul (…) cu cel mult 10 zile, iar în domeniul energiei şi gazelor naturale, termenul poate fi prelungit cu cel mult 15 de zile, cu notificarea prealabilă a patentului”, se mai arată în inițiativa legislativă.

    Noile prevederi privind termenul de răspuns la petiții ar putea intra în vigoare până la finalul anului sau la începutul anului viitor dacă procedura legislativă decurge fără probleme. Pentru a intra în vigoare noile termene, inițiativa trebuie să treacă de Senat, să fie dezbătută și votată de Camera Deputaților, iar apoi să fie promulgată ca lege de către Președintele Iohannis.

    Citiți și: AVOCAT: Primarii sunt OBLIGAȚI să răspundă cererilor/sesizărilor în termen de 30 de zile!

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027

    Ultimele știri

    Incendiu puternic la un siloz cu 140.000 de tone de cereale Oierii așteaptă o întâlnire cu premierul Niculescu pentru a discuta despre vaccinarea oilor Combinatul Azomureș va relua producția de îngrășăminte din 1 aprilie 2027 Cioban reținut după ce a încasat subvenții APIA pentru sute de oi pe care nu le are în fermă Ambasada Regatului Țărilor de Jos a încheiat campania „NL Agrifood Tech: Smarter. Together – Facem agricultura mai inteligentă. Împreună”