• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Mediului: Numărul conflictelor între urs și om a crescut. Există nevoia unor măsuri urgente

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a spus că nu poate susține proiectul de lege potrivit căruia ar trebui mărită cota de vânătoare la urși. Mai mult, oficialul este de părere că deși numărul conflictelor dintre om și urs au crescut în ultima perioadă, vânătoarea de trofee nu poate reprezenta o soluție, ci doar eliminarea acelor exemplare problemă.

    Șeful de la Ministerul Mediului a mai susținut, după ședința de Guvern de joi, 2 noiembrie, că o mărire a numărului de exemplare de urs vânate, de la 220 la 500 de exemplare pe an, așa cum arată noul proiect, nu reprezintă o prioritate deoarece oricum exemplarele împușcate până acum sunt în număr foarte mic, mai exact 14, la ultimul bilanț.

    Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet

    Citiți și: Ordin de ministru: Derogare pentru vânătoarea a peste 200 de urși!

    Mircea Fechet: ”Încă suntem în discuții la minister în legătură proiectul ce ar putea mări cota de vânătoare la urs”

    Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, dacă proiectul prevede și posibilitatea ca unii dintre urși să fie vânați în schimbul unei taxe, ministrul Mircea Fechet a spus tranșant că nu este de acord cu vânătoarea de trofee.

    ”Încă suntem în discuții cu colegii din minister în legătură cu acest proiect. Așa cum arată el astăzi, nu-l putem susține, nu neapărat în legătură cu numărul exemplarelor ce urmează a fi recoltate sau împușcate, mai pe românește, să nu ne ferim să spunem asta. Fără îndoială, numărul conflictelor între urs și om a crescut în ultimii ani și fără îndoială că există această nevoie de a lua niște măsuri urgente. Și vă mărturisesc că, deși am trimis spre publicare la Monitorul Oficial un ordin privind cotele de prevenție și de intervenție, care face referire la 220 de astfel de exemplare, nu la 500 cât prevede proiectul de lege despre care îmi spuneați dumneavoastră mai devreme, să știți că numărul de exemplare împușcat e unul foarte redus. Ultima oară, când am verificat, doar 14 exemplare au făcut obiectul ordinului despre care povesteam. Cu alte cuvinte, și dacă e pentru 220 și dacă ar fi fost pentru 500, efectul era același. Cu un singur lucru aș putea să spun că nu voi fi de acord. Acest lucru se referă la vânătoarea de trofee”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.

    Citiți și: Șef DSVSA: Atacurile de urși ar putea să se înmulțească după ce vor rămâne fără mâncare în păduri

    Vânătoarea la urs, făcută de vânători români numai la exemplarele problemă

    În opinia ministrului Mediului, vânătoarea speciei urs ar trebui făcută prin selectarea acelor exemplare care produc probleme și exclusiv de vânătorii români.

    ”În România, eu cred că atunci când discutăm despre specii protejate – și ursul brun este o astfel de specie până când va fi declarat altceva, și mai ales având în vedere problemele sociale pe care le generează interacțiunea și conflictul dintre urși și oameni, eu cred că n-ar trebui să discutăm despre vânătoare de trofeu. Eu cred că acele exemplare problemă pot fi împușcate cu ușurință și de vânătorii români, nu trebuie să vină nimeni nici din Liechtenstein, cum s-a mai întâmplat, nici din Germania, nici din alte țări să împuște exemplarele valoroase din România. Iar din acest punct de vedere, că vom discuta despre 300, de 400 sau de 500 este mai puțin important, dar o să îmi păstrez aceste principii pe care vi le-am enunțat mai devreme și pe care eu, în calitate de ministrul al mediului, le consider corecte”, a punctat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.


    Te-ar mai putea interesa

    Operațiunea Jupiter: Percheziții în fermele și casele mai multor fermieri! S-au ridicat utilaje și crotalii! Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat România, singura pedepsită! La sute de focare, în Bulgaria și Grecia exportul oilor a fost interzis doar local Piața cerealelor, la zi. Coceral: România – recoltă de 12,72 milioane tone la grâu și 2,63 milioane tone la rapiță Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români

    Ultimele știri

    Conferință internațională despre sustenabilitatea tehnologiilor agricole la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru Carrefour România introduce reduceri pe termen nelimitat: sute de produse cu discounturi progresive Unul dintre cei mai mari furnizori din UE vrea să oprească exporturile de purcei Speranță pentru micii fermieri din Bucovina: noi procesatori s-au arătat interesați să le preia laptele Super El Niño ar putea lovi agricultura mondială și împinge în sus prețurile cerealelor