• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2023. Ordinea în care se fac plățile în conturile fermierilor

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Plata avansului APIA pentru acest an este în curs, iar fermierii se întreabă care este ordinea în care cererile sunt achitate, adică ordinea în care banii intră în cont. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a făcut ”lumină” cu privință la acest aspect, clarificând modul în care se efectuează plata primei tranșe din subvențiile pe 2023.

    Fermierii care urmează să încaseze avansul de APIA au numeroase întrebări pentru funcționarii agenției de plăți. Cei mai mulți sunt interesați de traseul banilor, dar și de cât de repede se face plata efectivă din momentul în care a fost autorizată cererea.

    ”În primă fază se emite decizia de plată, aceasta este introdusă în sistemul de contabilitate APIA în vederea efectuării plății, iar în termen de cateva zile lucrătoare intră și banii în contul fermierului„, a comunicat APIA fermierilor.

    Avans APIA: Ordinea în care se virează banii fermierilor

    Avans APIA: Ordinea în care se virează banii fermierilor

    Agenția de plăți a făcut un anunț și cu privire la ordinea în care se achită banii la avans. ”Precizăm că toate plățile se fac numai după emiterea deciziilor de plată, iar ordinea emiterii acestor documente este ordinea finalizării dosarelor (nu se fac plățile în ordine alfabetică, pe județe sau în funcție de banca unde beneficiarul are cont). Perioada până la care se pot face plățile în avans este 30 noiembrie 2023”, se arată în comunicarea APIA.

    Vă reamintim că ieri, luni – 6 noiembrie, APIA a anunțat deblocarea plăților efective pentru avansul din subvențiile pe acest an. La acest moment se achită numai schemele aferente sectorului vegetal – lista completă o găsiți în articolul Avans APIA 2023. Lista subvențiilor la hectar și animale care sunt autorizare pentru plată.

    La acest moment, conform anunțurilor oficiale, plata avansului APIA se face într-un ritm alert.

    ”Săptămâna trecută începând de miercuri s-au clarificat lucrurile cu Ministerul Finanțelor și s-au pus toate detaliile la punct. Noi aveam deja 1 miliard de euro asigurat de Guvernul României prin bugetul Ministerului Agriculturii pentru plățile în avans. Astăzi este luni și începând de astăzi vor vedea fermierii zilnic bani în conturi pentru că autorizarea este într-un ritm alert. Deci de astăzi încolo fermierii zilnic pot să verifice conturile și cu siguranță banii vor intra”, a explicat Adrian Pintea în cadrul emisiunii Agrostrategia de ieri, luni – 6 noiembrie, de pe TVR 1.

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Protena a depășit pragul de 1 milion de tone de furaje produse la fabrica din Sânpaul, județul Mureș Primul venit, primul servit! Primăriile au termen până pe 25 noiembrie ca să scape de datorii! Ministrul Nazare a semnat ordinul! Agricultura, în centrul securității naționale. Ce au cerut fermierii la AGRI4FUTURE 2026 Franța face rezerve strategice de grâu, în timp ce România livrează 42% din grâul exportat de UE UE a cerut Ucrainei să reia controalele de siguranță a produselor, limitate din cauza războiului