• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANPC: Brânza sărată poate fi vândută direct de pe tarabă, carnea de porc, nu!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, a publicat pe rețelele de socializare o filmare cu carne de porc vândută într-un târg direct de pe masă, dând un semnal puternic că astfel de comercializare nu este permisă. Brânza sărată, pe de altă parte, poate fi comercializată și de pe tarabă, a mai precizat șeful ANPC.

    În preajma sărbătorilor de iarnă, profitând de sezonul rece, comercianții dintr-un târg din Constanța au scos carnea la vânzare direct pe masă sau pe tejgea. Nu doar că au ales să facă economie la curent pentru că nu au mai folosit vitrina frigorifică, dar clienții au fost atrași pentru a-și alege mai ușor bucățile pe care doresc să le cumpere. Vremea a dat însă peste cap planurile comercianților pentru că la un control ANPC a rezultat că vânzarea cărnii se făcea la o temperatură a aerului de 18 grade Celsius și, mai mult, locația, într-o parcare, lângă trafic de mașini, nu era adecvată acestui tip de comerț.

    Președintele ANPC, Horia Constantinescu a mers ieri, sâmbătă – 2 decembrie, în Constanța, la două târguri ce sunt funcționale în această perioadă: cel de Crăciun și un târg al producătorilor la Pavilionul expozițional. La ambele, șeful ANPC a găsit nereguli grave, în ciuda faptului că sumele plătite de comercianți drept chirie nu sunt deloc mici.

    Carne de porc vândută de pe masă

    La târgul producătorilor de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, inspectorii ANPC au sancționat comercianții de carne care vindeau produsele direct de pe masă și nu din vitrine frigorifice.

    ”Carnea de porc am constatat că era comercializată expusă direct pe niște mese pliante – carne macră, carne teoretic proaspătă de porc. Nu știai nici când a fost sacrificat porcul, nici în ce condiții și nici nu înțelegeam, eu cel puțin, de ce trebuie comercializată la 18 grade, cât au identificat colegii mei cu aparatura pe care o au azi în dotare. Spiritele s-au încins: domne, de ce nu îi lăsați, că sunt și ei la început. Pentru cei care mai aveți o brumă de prezență de spirit, cred că ar trebui să știm: (…) carnea de porc reprezintă unul dintre alimentele cele mai toxice, mai periculoase în cazul în care condițiile de păstrare sunt total neconforme. Nu putem ține – și vă sfătuiesc să nu țineți carnea de porc pe balcon, la variațiile de temperatură pe care ni le-a oferit vremea în ultima perioadă”, a spus Horia Constantinescu într-o filmare făcută după ”descinderea” de la târgul producătorilor.

    Șeful ANPC a mai precizat că la același târg a fost depistată și marfă – produse tradiționale din carne, ce era vândută ca fiind originară din Maramureș, când de fapt provenea de la un producător din București și era obținută industrial.

    Brânza sărată se poate vinde direct de pe tarabă

    Un aspect clarificat de către Horia Constantinescu a fost referitor la comercializarea brânzeturilor artizanale care, spre deosebire de carne, pot fi vândute la tarabă.

    ”Brânza sărată poate sta și la temperaturi mai înalte pentru că nu mai există niciun risc de depreciere și nu există niciun pericol în urma consumului acesteia. Autoritățile, și mă adresez tuturor celor care sunt la un click distanță sau la un apel distanță de organizatorii unor astfel de târguri (…) ar trebui, dacă pretind că vor să încurajeze producătorii locali, să ofere acestora condiții privilegiate, chiar pentru a-i încuraja să vină și la târgurile, bârlciurile următoare”, a mai spus Horia Constantinescu.

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Maersk și-a suspendat operațiunile în portul Chornomorsk. Transporturile, redirecționate către Constanța Încep controale la fântâni! Decizie pentru depistarea consumului abuziv de apă ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare APCPR salută noile măsuri împotriva pestei porcine africane: „Sectorul avea nevoie de un cadru legislativ consolidat” APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare!