• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Start plăți integrale APIA! Sumele pe hectar și animale care intră acum în conturi

    Roxana Dobre -

    Fermierii din sectorul vegetal și crescătorii de animale urmează să fie autorizați la plata subvențiilor pe hectar și cap de animal pentru sumele finale din campania 2023. Beneficiarii de plăți din bani europeni primesc în conturi tranșa a doua de plată care are termen final de încheiere data de 30 iunie 2024.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat oficial la 30 noiembrie campania de plăți în avans care a adus în conturile fermierilor subvenții în cuantum de 70% pentru schemele directe din sectorul vegetal și zootehnic și 85% pentru o serie de scheme are se achită sub formă de plăți compensatorii. Conform datelor publicate în premieră de Agrointeligența-AGROINTEL.RO, prima tranșă de subvenții a fost plătită pentru un număr de 669.224 fermieri, reprezentând un procent de 88,05% din totalul beneficiarilor care au depus cereri de plată în campania 2023. De astăzi, luni – 4 decembrie, APIA începe plata finală pentru o serie de scheme.

    Citiți și: Violeta Mușat, MADR: Final avans APIA – 88,05% procentul de fermieri autorizați la plată

    Circa 669.224 de fermieri au primit subvențiile APIA pentru avansul din campania 2023

    Ce subvenții sunt autorizate de astăzi pentru plata finală

    APIA a achitat în conturile fermierilor în campania de avans, care s-a desfășurat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie subvenții în cuantum de 867.062.397,55 euro. Sumele au fost plătite atât pentru o serie de scheme din sectorul vegetal dar și zootehnic în procent de 70% din cuantumul schemelor pe suprafață și zootehnie și 85% pentru măsurile compensatorii.

    Astfel începând de astăzi fermierii care intră la plată se pot afla în două situații: cei care au încasat avans și APIA le mai plătește restul de 30% cât a rămas de la 70% până la 100% respectiv 15 % pentru plățile compensatorii sau cei care nu au luat deloc bani și primesc subvenția întreagă.

    Citiți și: Tranșa a doua din subvenția APIA. Sumele care intră în conturile fermierilor

    Sumele care vor intra în conturile fermierilor la plata finală

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a făcut un calcul pentru sumele care urmează să intre în conturile fermierilor, conform cuantumurilor care au fost stabilite până la acest moment. De precizat că în prezent mai există o serie de subvenții care au rămas în așteptare și nu au nici cuantum final stabilit: ecoschemele, ajutoarele naționale tranzitorii, sprijinul cuplat vegetal.

    Sumele ajung în conturile fermierilor în lei, la cursul 4,9735 lei/euro.

    Iată ce sume urmează să primească fermierii care nu au luat nicio plată la campania de avans:

    Sumele pe care le încasează fermierii care au primit deja 70% din subvenții

    Și pentru fermierii care au încasat avans schemele care intră la plată sunt aceleași ca și pentru producătorii agricoli care nu au primit niciun leu, astfel:

    La campania curentă, cea din 2023, APIA a autorizat la plata în avans suma de 867.062.397,55 euro pentru un număr de 669.224 fermieri, reprezentând un procent de 88,05% din totalul fermierilor care au depus cereri de plată în campania 2023.

    În 2022 APIA a anunțat la finalul campaniei că a autorizat la plată suma de 1,247 miliarde de euro pentru 695.049 de fermieri.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți APIA 2024. Cursul la care se calculează subvențiile pe hectar și animale Avans APIA 2024. Listă completă cu fermierii care primesc prima tranșă din plata pe hectar Plată APIA pentru 17.600 de fermieri – aprobată!

    Ultimele știri

    Mămăligă cu brânză și smântână. Cât costă o porție de MBS la restaurantul Parlamentului Subvenție la plată începând de astăzi. 180 de milioane de euro, în conturile fermierilor Smithfield România devine Comtim România!