• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Transhumanța din România a fost inclusă în patrimoniul imaterial UNESCO

    Oana Timar -

    Mai multe state europene, printre care și România, au reușit includerea transhumanței în patrimoniul imaterial UNESCO, după ce Grecia, Austria și Italia au reușit în 2019 înscrierea în program a elementului ”Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneeană şi în Alpi”, a anunțat Agerpres.

    Comisia parlamentară pentru relaţia cu UNESCO transmite că înscrierea dosarului multinaţional Transhumanţa pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii reprezintă un pas crucial în eforturile de conservare a tradiţiilor autentice pentru generaţiile viitoare.

    ”Efortul nostru colectiv a adus această tradiţie străveche în cadrul prestigioasei liste reprezentative a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO. Această victorie nu este doar a noastră, ci este rezultatul unei colaborări remarcabile cu alte ţări europene implicate în dosar şi a eforturilor specialiştilor în protejarea şi promovarea moştenirii culturale inestimabile a transhumanţei. Includerea în UNESCO subliniază importanţa şi semnificaţia obiceiului transhumanţei în contextul cultural al umanităţii şi reprezintă un pas crucial în eforturile noastre de conservare a tradiţiilor autentice pentru generaţiile viitoare.

    Această nominalizare este o extensie a elementului ”Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneeană şi în Alpi”, înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii de către Austria, Grecia şi Italia”, au scris reprezentanţii Comisiei UNESCO, ieri, marți – 5 decembrie, pe pagina de Facebook a forului.

    Citiți și: Ia românească a intrat oficial în patrimoniul UNESCO

    Dosarul multinaţional ”Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor”, depus de zece ţări, între care şi România, a fost înscris marţi pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO, la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial care se desfăşoară săptămâna aceasta în Botswana.

    Potrivit site-ului UNESCO, transhumanţa contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală şi legăturile dintre familii, comunităţi şi teritorii, contracarând în acelaşi timp efectele depopulării rurale. Practică ancestrală, transhumanţa decurge dintr-o cunoaştere profundă a mediului şi presupune practici sociale şi ritualuri legate de îngrijirea, creşterea şi dresajul animalelor şi de gestionarea resurselor naturale.

    Citiți și: Rasa de cai Lipițan a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO

    În jurul transhumanţei s-a dezvoltat un întreg sistem socio-economic, de la gastronomie la meşteşuguri locale şi festivităţi care marchează începutul şi sfârşitul unui sezon. Familiile au pus în practică şi au transmis transhumanţa prin observare şi practică timp de mai multe generaţii. Comunităţile care locuiesc de-a lungul rutelor de transhumanţă joacă, de asemenea, un rol important în transmiterea acestei practici, de exemplu prin celebrarea trecerilor de turme şi organizarea de festivaluri, explică UNESCO.

    Transhumanța oilor printr-un sat românesc (foto: Facebook Meteoplus / Costi Ranca)

    Dosarul pentru transhumanță, depus la UNESCO în martie 2020

    Dosarul multinaţional „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor” a fost depus la UNESCO în martie 2020 de Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, România şi Spania. Acesta este o extensie a unui element similar înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneeană şi în Alpi”, la propunerea Austriei, Greciei şi Italiei.

    Cea de-a 18-a sesiune a Comitetului interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial se desfăşoară la Cresta Mowana Resort din Kasane, Botswana, în perioada 4 – 9 decembrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Cuantum APIA pentru ANTZ ovine/caprine: 4,82 euro pe cap de animal Peter Tamas Nagy se alătură echipei ANZ în funcția de director general adjunct Crescător de ovine: Mielul de Paște va fi mai scump din cauza prețului mai mare la porumb Norvegia vrea să extermine întreaga populație de mistreți pentru a preveni pesta porcină Oi hrănite cu banane – ideea inedită a unui cioban român care a rămas fără iarbă pe pășune

    Ultimele știri

    Reguli simplificate la subvențiile APIA. Oficialii de la Bruxelles cer mai puține controale în ferme Guvernul a aprobat noi granturi pentru micii fermieri afectați de criza Ucraina Slovacia menține restricțiile de import pentru produsele ucrainene, în ciuda deciziilor UE Guvernul a aprobat subvenția de 200 de euro la hectar. Cererile se depun până pe 20 mai Guvernul a aprobat mecanismul prin care se împart fondurile UE pentru acvacultură și pescuit