• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial: 24 de dosare penale deschise participanților la protestele cu tractoare și camioane

    Oana Timar – Agrointeligența

    Un număr de 24 de dosare penale au fost făcute până la acest moment la nivel național, în urma protestelor fermierilor și transportatorilor din ultimele zile, iar pe grupurile de WhatsApp circulă mesaje care incită la violență, a declarat luni, 15 ianuarie, Benone Matei, inspectorul general al Poliției Române.

    „Scopul activ este de a garanta siguranța tuturor, atât a celor care protestează, cât și a persoanelor care locuiesc sau tranzitează în locațiile unde au loc astfel de proteste. Totodată, este foarte importantă și siguranța forțelor de ordine. Acționăm în sistem integrat cu Jandarmeria Română. Scopul este acela de a preveni faptele antisociale și de a proteja populația. Conform datelor centralizate, au fost înregistrate la nivel național un număr de 24 de dosare care vizează cercetarea infracțiunilor de instigare publică”, a spus Benone Matei, citat de Libertatea.ro.

    „Polițiștii s-au autosesizat vizavi de comiterea acestor fapte prin semnale transmise în spațiul public, cât și de la o serie de protestatari care au semnalat faptul că pe grupuri de WhatsApp au fost postate mesaje care incită la violență”, a adăugat Inspectorul general al Poliției Române, el precizând că „în apropierea activității de protest, în Chiajna, a fost identificată o persoană care deținea o armă albă”.

    “Să vă dau câteva exemple transmise pe acele grupuri: «haideţi să le luăm maşina de poliţie pe sus şi să mergem la Guvern, că altfel nu se mai poate», «Haideţi să luăm topoarele şi să mergem pe jos la Guvern» sau mesaje de genul «Bătaia este ruptă din rai», «Haideţi să punem mâna pe lopeţi şi pe topoare şi să ne facem dreptate». Este evident că aceste mesaje incită la violenţă şi facem tot ce putem şi desfăşurăm activităţi specifice pentru identificarea persoanelor care transmit astfel de mesaje. Scopul activităţilor noastre este unul preventiv şi desfăşurăm activităţi în conformitate cu legislaţia în vigoare”, a precizat Benone Marian Matei.

    Fermieri acuzați de fapte penale

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat în premieră că la nivel național fermierii au primit citații de la poliție, atât în calitate de făptuitor, cât și de martor, într-o serie de dosare deschise în ultimele zile. Cele mai multe vizează fapte penale de instigare publică sau de împiedicare sau îngreunare a circulației publice.

    Citiți și: Fermierii care participă la proteste au început să primească citații de la Poliție

    Te-ar mai putea interesa

    Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Forumul de la Neptun. Mohammad Murad, despre fermieri și retaileri: „Li se ia comision de 300%, iar profitul se exportă” Scandalos: Fermierii români – cu cerealele blocate! Toate trenurile de marfă au fost alocate grâului din Ucraina Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Forumul de la Neptun. Gheorghe Albu: „Pe termen lung va fi un dezastru în agricultură”. Măsura care îl îngrijorează pe fermier

    Ultimele știri

    Mazărea de la Marea Neagră, în blocaj logistic: recolta e bună, dar exporturile sunt aproape înghețate După 30 de zile de carantină, s-au ridicat restricțiile pentru ovine. Documentul obligatoriu pentru circulația animalelor Mohammad Murad cere o „Celulă de Criză” pentru economia României: „În 15 zile să avem măsuri concrete” Un fermier care a tratat culturile la recomandările AI a pierdut producția de pe 10 hectare Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist