• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Acord la Ministerul Agriculturii. Măsurile agreate de ministrul Barbu cu fermierii

    Angelica Lefter -

    Măsuri agreate de ministrul Agriculturii, Barbu, cu fermierii. La finalul unor consultări de trei ore cu organizațiile din sectorul agricol, la Ministerul Agriculturii s-a ajuns la un acord cu privire la măsurile pe care Ministerul Agriculturi și le asumă să le implementeze în perioada următoare, conform unui calendar cu termene limită clare.

    La finalul discuțiilor a fost semnat un protocol cu măsurile ce urmează să fie implementate în regim de urgență pentru sprijinirea fermierilor. Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă, în  premieră, conținutul acestui document:

    Propunere 1: Acordarea în regim de urgență a plăților APIA, pentru scheme care nu țin și de alte termene

    Termen 29 februarie 2024

    Propunere 2: Derogare GAEC 7 și GAEC 8. Clarificarea condițiilor în care se aplică cele două GAEC-uri începând cu anul de cerere 2023-2024 și diminuarea procentului de sancțiuni la nivel minim, în baza forței majore.

    Termen: 31 ianuarie 2024

    Propunere 3: Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina prin adoptarea de culoare separate și monitorizare importuri prin sigilii electronice cu GPS în portul Constanța.

    Termen : în anul 2024

    Propunere 4: Acordarea de credite cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru și investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2% + ROBOR

    Termen: 29 februarie

    Propunere 5: Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 de euro/ha pentru culturile agricole înființate în toamna anului 2022. În cazul în care, după rectificarea bugetară se vor identifica sume disponibile la MF se va lua în calcul și compensarea culturilor din primăvara anului 2023.

    Termen: 31 mai 2024

    Propunere 6: Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură.

    Termen: 30 iunie 2024

    Propunerea 7: Modificarea în regim de urgență a Ordonanței 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

    Echivalarea categoriei permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1 precum și înmatricularea utilajelor se vor realiza numai prin supunerea înregistrării acestora l primărie, fără obligativitatea CIV și respectiv a ITP-ului indiferent de tonaj, cu exonerarea aplicării dispozițiilor în materie în anul 2024, concomitent cu modificarea corespunzătoare a proiectului de lege aflat în dezbatere în Senatul României.

    Termen: proxima ședință de Guvern

    Propunerea 8: Asumare revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor.

    Termen: 30 iunie 2024 – Parlamentul României

    Propunerea 9: Apa gratuită pentru infrastructura principală de irigații în anul 2024

    Propunerea 10: Subvenționarea a 50% din costurile suportate cu energia electrică de către OUAI-uri

    Propunerea 11: Modificări legislative 2024.

    – Modificarea Legii 34/2013 și a Legii 170/2023 și a Legii 138/2004 – asimilarea amenajărilor locale de irigații cu subvenționarea ca și OUAI, inclusiv amplasarea de panouri fotovoltaice în amenajările secundare de irigații doar c u acordul OUAI-urilor.

    – Implementarea și operaționalizarea Sistemului Național de Gestionare a Riscurilor din Agricultură.

    Propunerea 12: Ordonanța de urgență privind amânarea ratelor se află în avizare la Consiliul Concurenței

    Termen: Proxima ședință de Guvern

    Propunerea 13: Realizarea împreună cu fermierii a unui studiu de impact privind utilizarea sistemului antigrindină din zona Vrancea.

    AAC – Marius Micu
    PRO AGRO – Arion Ionel
    UNCSV – Mircea Băluță
    LAPAR – Nina Gheorghiță
    Forța Fermierilor – Vlad Macovei
    FAPPR – Dascălu Teofil
    AFR – Ion Cioroianu
    Clubul Fermierilor Români – Maniu Vonica
    Sindicatul Fermierilor Patrioți – Ștefan Muscă
    OIPA Legume-Fructe – Vlad Gheorghe


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    Vremea de Crăciun 2024 și de Revelion 2025. Prognoza ANM pentru sărbători Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA E timpul să alegi semințele de mazăre. Oferta Rodbun pentru fermierii români