• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Robotul care recoltează roșiile din solar, soluția la deficitul de forță de muncă

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Robotul care recoltează legumele din solar și sere, testat de fermierii din Elveția. Institutul Federal de Tehnologie (ETH) din Zurich a creat un robot care se ocupă de recoltarea roșiilor și ardeilor din spațiile protejate. Cu ajutorul unei camere, acesta poate identifica legumele, iar cu un braț le recoltează și le pune în containere. Aceasta ar putea fi o soluție la problema deficitului de forță de muncă, tot mai acută în agricultură.

    O companie Elvețiană din Hinwil, Beerstecher AG, testează un robot care este programat să culeagă legumele din sere și solarii. În condiții de temperatură și umiditate ridicate, acest dispozitiv poate ușura munca muncitorilor și îi poate chiar suplini pe o parte din ei, a relatat Agrarheute.

    Roboții pot înlocui muncitorii la recoltarea legumelor (foto: ethz.ch)

    Robotul care recoltează legumele din sere, testat de fermieri

    Deficitul de forță de muncă afectează multe sectoare, în special pe cel al agriculturii. În Elveția, s-a creat un robot care recoltează roșii și ardei din sere și solarii, pentru a suplini lipsa muncitorilor.

    Munca în spații protejate se realizează în condiții grele și obositoare. Temperaturile și umiditatea ridicate îngreunează procesul de recoltare efectuat manual. În plus, această etapă necesită mult timp. Un robot care se ocupă de recoltarea producției ar putea ușura munca angajaților. Este vorba despre o creație a „Floating Robotics”, o ramură a Institutului Federal de Tehnologie (ETH) din Zurich.

    Citește și: Inovație în agricultură: Erbicidarea cu ulei vegetal încălzit, fără substanțe chimice

    Robotul respectiv este capabil să preia sarcini repetitive și manuale, ușurând, astfel, munca angajaților, a declarat Salman Faraji de la ETH. Cu ajutorul camerelor, se pot identifica roșiile și ardeii din diferite unghiuri sau poziții 3D. Apoi, un braț de robot apucă legumele, deschide un recipient în care sunt transportate recoltele și le plasează în interiorul său.

    Robotul este testat, în prezent, la firma Beerstecher AG din Hinwil, Elveția. Găsirea forței de muncă în timpul sezonului „poate fi, uneori, dificilă”, a spus Bianca Curcio, responsabilă cu gestionarea producției în solar. Cu ajutorul robotului, are nevoie de mai puțini oameni pentru aceeași muncă.

    Robotul culegător automatizează defolierea, recoltarea și ambalarea legumelor. Acesta monitorizează creșterea plantelor cu o cameră integrată și utilizează un computer încorporat pentru a identifica fructele și obiectele cu precizie.

    Citește și: MIPE: Cereri de finanțare pentru fonduri europene, evaluate cu ajutorul unor roboți

    Te-ar mai putea interesa

    Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Costurile și veniturile unei ferme. Calcul pentru un hectar de grâu, orz, rapiță, porumb și floarea-soarelui

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot