• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest masiv în Polonia. Granița cu Ucraina și mai multe drumuri naționale, blocate – FOTO

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii polonezi au criticat în mod special importurile de alimente ieftine provenite din ţara vecină Ucraina, potrivit Agerpres.

    Aproximativ 100 de fermieri şi 50 de automobile au blocat accesul tuturor vehiculelor care se îndreptau spre punctul de trecere a frontierei de la Medyka, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei vămilor din Ucraina, Andriy Demchenko.

    Citiți și: Polonia vrea să taxeze cu 8% uleiul de floarea-soarelui și zahărul din Ucraina

    Tractor la protest (foto: farmer.pl)

    Potrivit mass media din Polonia au fost instituite peste 250 de blocaje în întreaga ţară. Imaginile arată convoaie de tractoare care blochează drumurile şi bannere pe care se putea citi „Fără noi, vei fi flămând, dezbrăcat şi treaz”.

    ”Astăzi întreaga Europă este în flăcări. Pactul Verde a venit şi ne-a distrus concepţiile cu privire la agricultură”, a declarat unul dintre protestatari, Wieslaw Gryn, la punctul de trecere a frontierei de la Hrubieszow. „Nu suntem împotriva soluţiilor pro-ecologice, dar trebuie convenite împreună cu fermierii”, a adăugat Wieslaw Gryn.

    Tractoare adunate pentru a pleca la protest (foto: farmer.pl)

    Ministrul polonez al Agriculturii a declarat că înţelegere provocările cu care se confruntă fermierii dar şi-a exprimat speranţa că protestele pot fi organizate într-o manieră în care să provoace ”cele mai mici inconveniente pentru cetăţeni„.

    ”Fermierii au temeri legitime, în special solicitări vizând limitarea intrărilor excesive de produse din Ucraina, precum şi din alte pieţe non-europene, în UE şi în special în Polonia”, a declarat vineri Czeslaw Siekierski pentru postul public de radio.

    Tractoarele au blocat mai multe drumuri (foto: farmer.pl)

    Sindicatul Solidaritatea al fermierilor, care săptămâna trecută şi-a anunţat intenţia de a organiza proteste, precum şi blocarea punctelor de trecere a frontierei cu Ucraina, are de gând să instituie blocaje pe drumurile din Polonia până la data de 10 martie. Într-un comunicat de presă, sindicatul subliniază că ”pasivitatea autorităţilor poloneze…cu privire la importurile de produse agricole şi alimentare din Ucraina nu ne lasă altă alegere decât să declarăm grevă generală”. De asemenea, sindicatul a criticat politicile UE.

    Citiți și: Ce subvenții primesc fermierii din Polonia. Plăți la hectar și animale

    Traficul din Polonia, îngreunat de protestul fermierilor (foto: farmer.pl)

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop

    Ultimele știri

    Fermierul Vasile Balcan: ”Transporturile noastre de cereale către Portul Constanța au întârzieri de 40-50 zile” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Rapița românească are concurență la Constanța după ce Ucraina a venit cu o ofertă similară de preț Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking”