La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA, compania omologhează 5 produse noi în România
Oana Timar -La 10 ani de la lansarea brandului ADAMA la nivel global, compania pregătește omologarea a 5 produse noi în România. Noul portofoliu pentru protecția împotriva bolilor în culturile de cereale păioase are la bază tehnologia de formulare inovatoare Asorbital, pentru care compania deține brevet. Anul acesta, compania oferă fermierilor două noi pachete speciale optimizate din punct de vedere tehnic, adaptate la contextul actual al pieței și la nevoile fermierilor din România.
ADAMA Agricultural Solutions România, parte din Grupul ADAMA, lider mondial în industria produselor pentru protecția plantelor, își reînnoiește angajamentul de a livra formulări inovative și de a aduce plus valoare în fermele din România și se pregătește pentru lansarea a cinci noi produse în decursul acestui an, între care un erbicid și patru fungicide bazate pe tehnologia de formulare Asorbital®, o tehnologie unică pe piață, deja lansată cu succes în Europa.
Compania marchează aniversarea a 10 ani de existență pe piață sub o singură identitate și o singură cultură globală – ADAMA (termen care în ebraică înseamnă “pamânt”). Cu această ocazie, reprezentanții companiei au prezentat planurile pentru 2024 în ceea ce privește extinderea portofoliului de soluții personalizate și continuarea programului de fidelizare ADAMA CASH+ adresat fermierilor, lansat la începutul anului trecut.
În contextul de astăzi, ADAMA și-a adaptat strategia la noul comportament de achiziție al fermierilor și oferă pachete optimizate din punct de vedere tehnic, corelate cu așteptările financiare ale acestora.
“La ADAMA, ne adaptăm permanent strategia în funcție de realitatea din teren. În prezent, vedem precauție din partea tuturor jucătorilor implicați în această industrie. Ne dorim ca în această perioadă să fim mai eficienți operațional, să ne dezvoltăm relațiile cu fermierii și partenerii, iar pentru aceasta venim cu noi produse competitive și inovatoare, astfel încât fermierii să obțină spor de producție și profitabilitate ridicată. Discutăm cu fermierii despre nevoile lor actuale, complet schimbate față de anii anteriori, și propunem soluții pe care ei să le poată accesa rapid, fără ca activitatea și cash flow-ul să le fie afectate în vreun fel”, a declarat Gabriela Vila, Director General ADAMA România și Republica Moldova.
Reprezentanții companiei se așteaptă în continuare la o încetinire a creșterii economice și la un an cu costuri de finanțare și rate ale inflației ridicate. Cu toate acestea, se estimează menținerea suprafețelor cultivate de către fermieri la un nivel ridicat și preocuparea acestora de a avea producții ridicate, care să le asigure o bună economie a fermei.
Creșterea productivității fermierilor, o prioritate pentru ADAMA
După cererea crescută din perioada pandemiei și post pandemiei, în care necesitatea aprovizionării cu produse era foarte ridicată, cu prețurile cerealelor corelate cu nivelul investițional, anul 2024 se caracterizează printr-o nouă abordare de achiziție a produselor venită din partea fermierilor, și anume de a cumpăra la momentul nevoii, în cantitatea necesară și la prețul cel mai avantajos pe hectar.
“Prețurile scăzute de astăzi ale cerealelor îi fac pe fermieri să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie în ceea ce privește achiziționarea de input-uri, utilaje agricole sau teren agricol. Noi am anticipat această nevoie și această schimbare în ceea ce privește modul de achiziție și ne-am asigurat că vom fi pregătiți cu produse în stoc la momentul necesității lor. De asemenea, am lansat pachete comerciale noi, cu avantaje comerciale pentru fermieri, astfel încât investiția pe hectar să fie diminuată. Aceasta pe lângă adaptarea prețurilor produselor din portofoliul ADAMA la contextul actual al pieței”, a explicat Adrian Sâmbotin, Director Comercial ADAMA România.
Compania oferă fermierilor două noi pachete optimizate din punct de vedere tehnic, la prețuri adaptate așteptărilor fermierului de azi – Pachetul Esențial Primăvară, destinat culturilor de cereale păioase și rapiță, care conține un fungicid și un insecticid, precum și Pachetul Forapro (fenpropidin + protioconazol), destinat primului tratament la grâu.
Totodată, compania continuă programul de fidelizare lansat anul trecut, ADAMA CASH+, prin care o parte din banii investiți de fermieri în produsele ADAMA se întorc în contul acestora.
“La mai puțin de un an de la lansare, programul ADAMA CASH+ s-a bucurat de un real succes și a câștigat rapid încrederea fermierilor, fiind intens accesat, astfel că resursele financiare alocate pentru acest proiect au fost deja accesate de către fermieri. ADAMA CASH+ este cel mai simplu program de returnare a investițiilor pe care fermierii le fac în produsele din portofoliul companiei. Tot ce trebuie să facă este să se înregistreze pe platforma www.adamacashplus.ro, după care să încarce pe platformă facturile de achiziție a produselor ADAMA participante la program. Vom continua acest program și în 2024, vom susține în continuare fermierii care investesc în creșterea productivității culturilor pe care le dețin”, a mai declarat Adrian Sâmbotin.
Tehnologie brevetată, lansată cu succes în Europa
În prezent, ADAMA România comercializează 42 de soluții de protecția plantelor și alte 10 pachete comerciale care combină mai multe produse. În ultimii 3 ani, compania a lansat 7 produse noi și așteaptă omologarea a 5 noi produse în decursul acestui an, între care patru fungicide și un erbicid.
“Erbicidul pe care ne pregătim să îl lansăm este o combinație unică de substanțe active, care în acest moment nu mai este întâlnită în piață. În ceea ce privește noile fungicide, acestea se adresează culturilor de cereale păioase și au o formulare unică în piață, pentru care ADAMA are brevet și care a fost deja lansată în Europa – este vorba despre formularea Asorbital, care aduce o creștere a eficacității de 10%, în medie, verificată în peste 500 teste efectuate în Europa. Toate se vor regăsi în oferta noastră comercială de anul viitor”, a spus Adrian Cosor, Director Marketing ADAMA România și Republica Moldova.
Investiția în oferirea unui portofoliu de soluții personalizate în funcție de nevoile fiecărui fermier este în linie cu angajamentul global al ADAMA – Listen, Learn, Deliver. De altfel, înțelegerea profundă a fermierilor, a mentalității lor, dar și a schimbărilor economice și politice din ultima perioadă stă la baza celei mai recente campanii de comunicare dezvoltate în România sub sloganul “Inovație sau Tradiție? Ambele!”.