• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescător de animale amendat de DSVSA pentru încălcarea legii

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Controale în ferme. Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Satu Mare, prin Serviciul Control Oficial Sănătate și Bunăstare Animală, au efectuat un număr de 81 controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare. După verificări, un crescător de animale a fost amendat cu 1.200 de lei, iar altul a primi avertisment.

    Săptămâna trecută, conform programului de activitate stabilit, DSVSA Satu Mare anunță că au fost verificate exploatații profesionale și non profesionale de animale, depozite de cereale și furaje, cabinete sanitare veterinare, farmacii veterinare, urmărindu-se condițiile de biosecuritate, zoo igienă și de bunăstare a animalelor, pestă porcină africană, gripă aviară, monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, existența echipamentelor de protecție, asigurarea unor stocuri de substanțe dezinfectante, dezinsectante și raticide.

    Citiți și: Informare DSVSA pentru crescătorii de animale care primesc subvenții APIA

    În urma acestor controale a fost aplicată două sancțiuni contravenționale, din care o amendă contravențională în valoare de 1.200 lei – o exploatație non profesională din localitatea Terebești și un avertisment pentru 1 exploatație non profesională din localitatea Cămin pentru vânzarea/cumpărarea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a animalelor și pentru introducerea fără documente sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, a altor animale în efectivele existente, potrivit unui comunicat de presă.

    În anul 2024, din cei 206 mistreți împușcați în Fondurile Cinegetice de Vânătoare, 5 – mistreți au fost pozitivi la Pesta Porcină Africană, iar 201 mistreți negativi, în urma examenelor specifice de laborator.

    ”Atenționăm încă o dată deținătorii de animale, ca acțiunea de vaccinare antirabică a câinilor și pisicilor, de pe raza județului Satu Mare, acțiune care este obligatorie și se efectuează la toate canidele microcipate și înregistrate, continuă și în această săptămână. Obligativitatea acestei acțiuni de vaccinare, pentru câinii, pisicile sau dihorii crescuți de deținătorii de animale, este pentru a preîntâmpina apariția Rabiei sau răspândirea acestei boli letale la om și animale„, transmis oficialii DSVSA Satu Mare.

    DSVSA anunță controale in ferme

    Controale în ferme

    DSVSA Satu Mare anunță că va trece la evaluarea tuturor fermelor de animale, a exploatațiilor comerciale de tip A, a mijloacelor de transport animale vii, precum și a altor categorii de unități ce derulează activități în domeniul creșterii și exploatării animalelor.
    Verificările vor viza, în mod deosebit, respectarea normelor de biosecuritate în creșterea și exploatarea animalelor, precum și asigurarea condițiilor de bunăstare a acestora.

    Te-ar mai putea interesa

    60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere

    Ultimele știri

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri!