• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA confirmă plata ANT bovine anunțată de AGROINTEL.RO: 24,51 euro/tonă și 75,50 euro/animal

    Oana Timar – Agrointeligența

    ANT bovine – la plată cu cuantumurile anunțate de Agrointeligența – AGROINTEL.RO. Prin intermediul unui comunicat de presă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că sumele care vor intra în conturile crescătorilor de bovine sunt echivalentul în lei a 24,51 euro pe tona de lapte și 75,50 de euro pentru fiecare animal eligibil. Autorizările de plată au fost demarate de ieri, joi – 4 aprilie.

    APIA a demarat autorizarea la plată a fermierilor care au solicitat, în cadrul Campaniei 2023, Ajutoarele Naționale Tranzitorii – specia bovine, scheme care se acordă de la Bugetul Național.

    Agenția de plăți anunță că cuantumurile stabilite pentru cele 2 scheme de sprijin sunt următoarele:
    ● ANTZ 7 – Ajutorul National Tranzitoriu, specia bovine, schema decuplată de producție în sectorul lapte – 24,5133 euro/tona de lapte.
    ● ANTZ 8 – Ajutor National Tranzitoriu, specia bovine, schema decuplată de producție în sectorul carne – 75,5002 euro/cap de bovină.

    Citiți și: Recalculare la APIA pentru ANT bovine: 24,51 euro/tona de lapte și 75,50 euro/cap animal

    Cum se achită ANT bovine după data de referință

    Pentru ANTZ 7 cuantumul unitar se va aplica astfel:
    – în cazul solicitărilor cu perioadă de referință anul 2018, dacă solicitantul a valorificat în perioada 1.03.2022 – 28.02.2023 o cantitate de lapte mai mică față de cea din anul 2018, se va aplica un cuantum de 0,2 euro/tona de lapte pentru diferența dintre cele două cantități;
    – în cazul solicitărilor cu perioadă de referință anul 2018, dacă solicitantul a valorificat în perioada 1.03.2022 – 28.02.2023 o cantitate de lapte mai mare sau egală față de cea din anul 2018, se va aplica un cuantum calculat de 24,5133 euro/tona de lapte pentru cantitatea de lapte eligibilă în anul de referință 2018;
    – în cazul solicitărilor cu perioadă de referință 1.03.2022 – 28.02.2023, se va aplica un cuantum calculat de 24,5133 euro/tona de lapte pentru cantitatea de lapte eligibilă.

    Pentru ANTZ 8 cuantumul unitar se va aplica astfel:
    – în cazul solicitărilor cu data de referință 31 ianuarie 2018, dacă solicitantul deține la data de 28 februarie 2023, un efectiv de bovine mai mic față de efectivul eligibil la data de referință 31 ianuarie 2018, se va aplica un cuantum de 0,2 euro/cap de bovine pentru diferența dintre cele două efective de bovine;
    – în cazul solicitărilor cu data de referință 31 ianuarie 2018, dacă solicitantul deține la data de 28 februarie 2023, un efectiv de bovine mai mare sau egal cu efectivul eligibil la data de referință 31 ianuarie 2018, se va aplica un cuantum calculat de 75,5002 euro/cap de bovine pentru efectivul eligibil la data de referință;
    – în cazul solicitărilor cu data de referință 28 februarie 2023, se va aplica un cuantum calculat de 75,5002 euro/cap de bovine pentru efectivul eligibil la data de referință.

    Reamintim că, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 124 /2024, plafoanele alocate ANTZ – urilor 7 și 8 pentru anul 2023, sunt următoarele:
    a) 91.675.000 de lei, echivalentul sumei de 18.432.69o de euro, pentru ANTZ 7;
    b) 385.265.000 de lei, echivalentul sumei de 77.463.56o de euro, pentru ANTZ 8.

    Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9735 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 29 septembrie 2023 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 3 din 2 octombrie 2023.

    Te-ar mai putea interesa

    Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Un fermier a fost obligat să își distrugă livada după ce a oferit fructe gratuit Subvenții APIA 2026. Ministrul Tanczos Barna a dat un termen clar pentru banii fermierilor ANSVSA a ieșit în stradă cu Poliția și Jandarmeria. Transporturi ilegale de animale, descoperite la controale Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar

    Ultimele știri

    România se detașează ca lider al exporturilor de grâu ale UE care au ajuns la 4,16 milioane tone Bursă cereale – azi. Prețul grâului urcă în portul Constanța pe fondul ofertei mici de grâne din Ucraina și Rusia Slovacia a anunțat că va intenta un proces împotriva Comisiei Europene pentru Regulamentul pe NGT Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Cum își propune Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România să inspire fermierii români