• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Crescător de oi din Sibiu: Am fost informaţi că subvenţia va fi de 28-29 de lei pe cap de ovină. Acum aşteptăm să fie viraţi banii

    Gabriela Gimbășanu -

    După ce zilele trecute, reprezentanţii crescătorilor de ovine şi de caprine din România au avut o serie de discuţii la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, fermierii se declar nemulţumiţi de rezultat. Cel mai mult îi supără reducerea subvenţiei pe cap de animal şi perspectiva eliminării sprijinului suplimentar pentru efectivele din zonele defavorizate.

    Marcel Andrei este preşedintele crescătorilor de ovine „Mărginimea” din Sibiu şi spune că întâlnirea avută la Bucureşti cu ministrul Daniel Constantin şi alţi oficiali din MADR nu s-a încheiat cu perspective prea bune pentru crescătorii de ovine şi de caprine din România.

    „Situaţia se arată foarte delicată pentru crescătorii de ovine. Am aflat în cadrul întâlnirii că suma alocată pentru plata subvenţiilor la ovine a fost redusă de la 78 milioane de euro la 62 milioane de euro, ceea ce înseamă că pentru anul 2014 vom primi suma de 28-29 lei pe cap de animal. Foarte puţin, comparativ cu anul trecut. Nu ştim cum vom putea continua să supravieţuim pe piaţă în aceste condiţii”, a declarat pentru Agrointeligenţa preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine “Mărginimea” din Sibiu. Anul trecut, fermierii au primit 38 de lei/cap de animal.

    Plata subvenţiei pentru ovine şi caprine ar fi trebuit să înceapă de pe 15 ianuarie, însă banii nu au fost încă viraţi în conturile fermierilor. “Domnii de la Bucureşti nu au reuşit nici până acum să centralizeze toate cererile. S-ar părea că undeva pe la începutul lunii februarie or să ajungă banii la noi. Nimic nu este sigur, suntem amânaţi de câteva zile. Nu ne rămâne altceva decât să sperăm şi să aşteptăm să fie viraţi banii”, ne-a mărturisit cu mâhnire Marcel Andrei.

    În ceea ce priveşte sprijinul cuplat ce se va introduce în sectorul zootehnic din 2015, crescătorii de ovine nu au primit nici o informaţie concretă. ”În momentul de faţă nu este nimic sigur. Ştim doar că începând cu anul 2015-2016 va fi acordată o subvenţie cuplată. Din punctul meu de vedere această măsură este benefică pentru micii producători care au animale şi teren cultivat. În ceea ce priveşte situaţia agricultorilor este posibil să nu fie o masură atât de bună. În acest moment nu cunoaştem normele de aplicare, cum se va face cererea sau câte animale vor intra la hectar”, ne-a spus preşedintele Asociaţiei crescătorilor de ovine-Timiş, Ovidiu Ogirtin.

    Referitor la plata pentru zonele defavorizate, timişeanul a declarat pentru Agrointeligenţa că, în opinia sa, eliminarea subvenţiei pentru zonele defavorizate este de neînţeles. „Nu ştim care a fost motivul pentru care s-a luat această decizie. Eu consider că nu este o măsură bună, pentru că şi aşa în zonele respective nu prea poţi face nimic, dacă îţi mai scoate şi subvenţia în mod sigur nu se va mai face nimic pentru dezvoltarea zonelor defavorizate. Practic a fost eliminat imboldul care te determina să faci ceva în zona respectivă, fie că vorbim de creşterea animalelor, fie că vorbim de cultivarea terenurilor”, a mai declarat Ogirtin.

    În cursul zilei de ieri, Guvernul României a aprobat alocarea sumelor necesare pentru plata subvenţiilor în sectorul zootehnic, însă rămâne de văzut dacă sumele vor ajunge în conturile crescătorilor sau va fi nevoie de o nouă întâlnire la minister.

    Foto: Adevarul.ro



     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Ionică Sterp, APC: Taxele pe care un oier le plătește pentru pășune au ajuns la 1.700 de lei pe hectar Apele Române – replică dată lui Gigi Nețoiu: Ferma funcționa fără acte de reglementare, cu risc de inundații După Mercosur, fermierii vor fi loviți de acordul cu Australia. Cote uriașe la importurile de carne Cultivatorii de sfeclă de zahăr l-au convins pe Florin Barbu să accepte o nouă producție minimă pentru subvenția APIA APIA confirmă noul val de plăți la subvenții. Schemele care se achită acum fermierilor la nivel național

    Ultimele știri

    AAC – dialog strategic la Administrația Prezidențială pentru viitorul agriculturii românești. 8 subiecte importante pentru fermieri Terracalco 95 – Amendamentul care transformă solul. De ce fermierii îl folosesc tot mai mult în 2026 Cereale “descălțate” după iarnă? Pași esențiali pentru reluarea vegetației de la Naturevo O nouă subvenție de la APIA a fost anunțată de Comisia Europeană Almut Bitterhof, DG SANTE: România a anunțat că nu va mai acorda autorizații de urgență pentru neonicotinoide