• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ucraina a început oficial negocierile de aderare la UE. Agricultura, prima pe lista discuțiilor

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ucraina a demarat oficial negocierile de aderare la UE. Ministrul ucrainean al Agriculturii, Mikola Solski, a anunțat că la Bruxelles au început negocierile privind aderarea Ucrainei la UE. Acest proces începe de astăzi, joi – 25 aprilie cu discuții despre agricultură.

    Ministerul Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei, Mikola Solski, a anunțat că vizita viceministrului Agriculturii, Markijan Dmytrasevich, la Bruxelles începe de facto negocierile privind aderarea Ucrainei la UE, potrivit wrp.pl. Agricultura este unul din cele mai importante puncte forte ale Ucrainei, care ar avea un impact semnificativ asupra economiei europene, dar și asupra sectorului agricol european.

    Agricultura din Ucraina în atenția celor de la Bruxelles (foto: hungarytoday.hu)

    Ucraina începe negocierile de aderare la UE. Legislația în agricultură, sub lupă

    Ieri, miercuri – 24 aprilie, la ora 16:25, Ministerul Politicii Agrare și Alimentației al Ucrainei a publicat un comunicat în care informează despre vizita viceministrului Markijan Dmytrasevich la Bruxelles în perioada 22-28 aprilie. Dmytrasevici participă la ședințele explicative ale Comisiei Europene care verifică oficial legislația ucraineană ca parte a sesiunii de negociere a procesului „Agricultura și dezvoltarea rurală”.

    Citește și: Lista produselor agricole din Ucraina pentru care se pot introduce taxe vamale

    „De fapt, aceste întâlniri reprezintă începutul negocierilor privind aderarea Ucrainei la UE”, s-a precizat în comunicat.

    Sesiunile de audiere ale Comisiei Europene fac parte din procesul de verificare a conformității legislației Ucrainei ca țară candidată cu legislația UE.

    Citește și: Ministrul Agriculturii din Ucraina – suspect într-un caz de corupție cu terenuri agricole

    Pe 25 ianuarie 2024 a avut loc ședința de fondare privind inițierea screening-ului (evaluarea conformității) a legislației ucrainene cu legislația UE. Pe 23 aprilie a avut loc prima sesiune interpretativă a Comisiei Europene pe tema digitalizării. În perioada 25-26 aprilie se desfășoară ședințe explicative la secțiunea Agricultură și Dezvoltare Rurală, iar în perioada 29-30 aprilie – la secțiunile Siguranța alimentară, politica veterinară și fitosanitar. La sfârșitul lunii mai, se va vorbi despre sectorul de pescuit.

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes!

    Ultimele știri

    Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit” APIA – anunț pentru apicultori. Plăți în conturi pentru aproape 5.400 de crescători de albine USAMV București oferă gratuit cursuri de pregătire pentru admiterea la Medicină Veterinară