• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eliminarea cotelor de lapte, discutată la Bruxelles: Ce măsuri propune România pentru evitarea unui dezastru

    agrointeligenta.ro -

    Se apropie luna aprilie, momentul în care cotele la lapte vor fi eliminate ca sprijin pentru producătorii europeni, iar autoritățile din România, în colaboare cu cele din Bulgaria, vor face front unit pentru a proteja fermierii.

    Secretarul de stat Daniel Botănoiu a anunțat că România a decis să vină cu o măsură concretă prin care piața laptelui să fie protejată. „România va propune, în contexul eliminării cotelor de lapte la nivel european, de la 1 aprilie, varianta ‘poluatorul plătește’. Dacă ai perturbat piața, tu ca și companie, adică dacă ai intrat cu o cantitate mare de lapte care a dus la scăderea drastică a achizițiilor de pe piața locală sau la scăderea prețurilor foarte mult și nu mai poate fi sustenabil pentru producătorul local, compania trebuie să plătească acea diferență între costul de producție și prețul pieții, ca să fie menținut un echilibru. Este o propunere pe care o vom aduce în acest grup de lucru și vrem să vedem dacă acceptă și partea bulgară. Pe de altă parte sunt și alte măsuri, însă noi nu avem capacitățile de depozitare sau de procesare pentru unt, lapte praf sau cașcaval, cum au alte state care deține cooperative și infrastructură de peste 60 de ani”, a explicat Botănoiu într-un interviu acordat Agerpres.

    Oficialul român a subliniat că promovarea produselor agroalimentare autohtone precum și depozitarea și acoperirea pierderilor de venit sunt principalele măsuri pe care România și Bulgaria le vor susține la nivel european, inclusiv în Consiliul de Miniștri ai Agriculturii din Uniunea Europeană de săptămâna viitoare.

    Botănoiu a exolicat că România și Bulgaria intenționează să susțină măsuri comune la nivelul european, la nivelul Consiliului de Miniștri de la Bruxelles. ”Măsurile pe care România le susține vizează promovarea produselor agroalimentare autohtone, depozitarea și acoperirea pierderilor de venit. Sunt propuneri pe care vrem să le abordăm și în acest grup de lucru România—Bulgaria”, a spus secretarul de stat.

    O altă măsură importantă discutată în grupul de lucru de la Ministerul Agriculturii vizează și pierderea de venit care ar trebui acoperită și din bugetul comunitar nu doar din bugetele naționale precum și modul în care sunt tratate unele boli atipice ale animalelor, în unele țări comunitare.

    „În perioada de criză cum este și cea actuală legată de embargoul rusesc, efectele negative din piață nu se datorează producătorilor din UE și de aceea nu putem să le tratăm doar cu bugete naționale. Un al treilea aspect este este cel legat de boala limbii albastre și cazul atipic de ESB (n.r. Encefalopatie Spongiformă Bovină) confirmat recent în România. Propunerea noastră către Comisie este ca aceste boli atipice să fie tratate ca atare și să nu ducă la descurajarea exporturilor statelor respective. De exemplu, Germania are 27 de cazuri atipice și exportă, nu are niciun fel de probleme. Cred că nu trebuie penalizată România pentru un caz atipic de BSE. Trebuie definite clar ce înseamnă aceste cazuri atipice ca să nu ne mai împiedice exporturile”, a mai explicat Daniel Botănoiu.

    Un caz atipic de Encefalopatie Spongiformă Bovină (ESB) a fost confirmat marți pentru o probă prelevată de la o bovină sacrificată la sfârșitul anului trecut într-un abator autorizat din județul Dâmbovița, sănătatea publică nefiind însă afectată în condițiile în care carnea nu a fost comercializată pe piață, a anunțat Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).



     


    Te-ar mai putea interesa

    Presa maghiară: România importă o treime din laptele pe care îl consumă. Ungaria, cel mai mare furnizor Laptele în România, la fel de scump ca în Dubai. Ionuț Lupu, Holstein Ro: Fermierii, pierdere de 30-50 bani/litru Scade prețul laptelui! Dorin Cojocaru, APRIL: A apărut un război al promoțiilor!

    Ultimele știri

    Fermierii continuă meciurile de la Campionatul Național de Fotbal Fertillia Tăierea rădăcinilor la pomi. Când și cum se realizează Fermieri: Plățile de la avansul APIA au fost mai mici în acest an. Care este motivul!