• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce greşeli trebuie să evite fermierii pentru a accesa fondurile europene din noul PNDR

    agrointeligenta.ro -

    Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale se pregăteşte pentru deschiderea măsurilor din PNDR 2014-2020. În acest context, conducerea Agenţiei a făcut publică o listă de erori frecvent întâlnite în documentaţiile depuse de fermieri pentru accesarea fondurilor europene.

    Iată lista greşelilor frecvent întâlnite şi care pot afecta şansa fermelor de a accesa banii europeni:

    – Atașarea la documentele ce însoțesc Cererea de Finanțare a ofertelor identice ceea ce duce la neeligibilitatea achizițiilor.

    – Întocmirea proiectelor de către firme de consultanță folosind copy-paste, fapt care are ca și consecință trecerea sumelor ce reprezintă serviciile de consultanță ca sume neeligibile.

    – Necunoaşterea foarte clară a condiţiilor Programului FEADR (criterii de eligibilitate, criterii de selecţie, etc.), considerând că este suficient să le cunoască consultantul.

    – Necunoașterea conţinutului propriului proiect – au fost cazuri în care beneficiarii nu cunoșteau proiectul elaborat de consultant, ci doar obiectul proiectului: achiziţiile de utilaje sau construcţiile ce urmează a fi realizate, descoperind ulterior obligații contractuale pe care nu le puteau respecta.

    – Stabilirea unor perioade nerealiste de realizare ale proiectului, care duc de cele mai multe ori la necesitatea prelungirii contractelor de finanţare prin acte adiţionale sau la anularea proiectului din cauza depășirii perioadelor programate.

    – Se înregistrează probleme cu actele de proprietate ale terenurilor sau imobilelor sau cu situaţia juridică a acestora.

    – Exploataţiile care au puncte de lucru pe raza mai multor comune adeseori nu prezintă certificate fiscale de la toate punctele de lucru.

    – Mulţi fermieri nu negociază suficient de bine clauzele contractuale cu consultantul sau nu citesc acest contract, de aici decurgând uneori situații dificile pentru beneficiar, atât financiar, cât și procedural.

    – Deseori solicitanţii nu analizează suficient soluţia tehnică pe care o vor adopta prin implementarea proiectului și, astfel, pe parcursul implementării acestuia se văd obligați să adopte soluţii noi considerate superioare celor din faza de studiu de fezabilitate.

    – La investiţiile care implică modernizări în cadrul Măsurii 123 solicitanţii nu sunt conştienţi de obligativitatea prezentării actului doveditor asupra clădirii în care se desfăşoară activitatea productivă.

    – Utilizarea în mod eronat a cursului euro al BNR şi nu cel al European Central Bank, conform mențiunilor clare din Ghidul Solicitantului.

    – Completarea eronată a cererii de finanțare, spre exemplu:

    o Nu se completează obiectivele investiției;

    o Nu se încadrează corect tipul investiției: modernizare/ extindere, sau investiție nouă;

    o Nu se completează corect codul CAEN, menționându-se eronat codul CAEN al activității principale și nu codul CAEN al activității finanțate prin proiect.

    – În Bugetul Indicativ la utilajele cu montaj, preţul montajului nu este completat distinct la cap. 4.1, ci este inclus în mod eronat în prețul utilajelor prevăzute a se achiziționa.

    – În adeverința de la bancă nu se regăsesc datele de identificare ale băncii (adresa, telefon).

    – Nu se corelează informațiile cu documentele prezentate, spre exemplu:

    o În declaraţia pe proprie răspundere se bifează că beneficiarul are datorii către instituțiile de credit, deși din graficul de rambursare și adeverinţa prezentate reiese ca respecta graficul;

    o Nu corelează datele din bugetul indicativ cu cele din planul financiar;

    o Nu se corectează erorile apărute din cauza rotunjirilor și a transformării din euro în lei;

    o Nu se corelează datele din tabelul cu indicatorii de monitorizare, descrierea din memoriul justificativ (MJ) sau studiul de fezabilitate (SF) și prognoza veniturilor;

    o Partea electronică a cererii de finanţare (CD-uri) nu corespunde cu partea tipărită;

    o În cazul proiectelor cu construcţii-montaj există necorespondenţă între planşele anexate studiului de fezabilitate şi realitatea din teren (amplasament, clădiri, utilităţi).

    – Nu se prezintă acte de proprietate pentru clădirile prevăzute să se modernizeze, se prezintă doar contracte de comodat, de închiriere; nu se anexează Extras Cartea Funciară ci doar Foaie de Avere.

    – Nu se prezintă Certificate Fiscale pentru punctele de lucru.

    – Nu se face o delimitare clară între fundamentarea obiectivelor generale și a celor specifice.

    – Nu se prezintă integral documentele obligatorii şi nici toate exemplarele originale necesare.

    – Prezentarea în ultimul moment a documentaţiilor la Oficiul Judeţean, de multe ori chiar în ultimele ore ale termenului de depunere, cu probleme legate de îndosariere, opisare, ştampilare, semnare.

    – Demonstrarea necorespunzătoare a viabilităţii economice a investiţiilor propuse.

    – Se greşeşte la partea economică, fie prin rotunjiri ale TVA, fie prin necorelaţii între producţiile prognozate şi previziunile financiare, fie prin omisiuni de costuri (cu creditele, cu impozitele, şi/ sau taxele legale).

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale monitorizează constant problemele care apar în accesarea fondurilor europene acordate pentru agricultură și, în limitele legale, caută soluții pentru remedierea sau minimalizarea acestor – o parte dintre aceste soluții s-au concretizat deja prin măsurile menționate mai sus. Astfel de PROBLEME PE CARE LE ÎNTÂMPINĂ BENEFICIARII PNDR sunt:

    – În contextul dificultăților economice și financiare în care se regăsește economia națională, mai cu seamă sectorul agricol productiv din România, un număr important de producători agricoli autohtoni întâmpină reale dificultăți atât în accesarea, cât mai ales în rambursarea creditelor derulate, din cauza costurilor tot mai mari practicate de către instituțiile financiare de credit (bănci, instituții financiare nebancare, societăți de leasing sau alte instituții de credit).

    – De asemenea, producătorii agricoli menționați întâmpină greutăți și din cauza diminuării valorii garanțiilor aduse creditelor accesate, garanții ce și-au diminuat mult valorile față de evaluările inițiale (la data acordării finanțărilor), aceștia fiind puși într-o situație extremă, aceea de a rambursa anticipat finanțările solicitate ori de a aduce garanții suplimentare celor inițiale pentru a putea susține și continua finanțările derulate.

    – Emiterea de către instituțiile abilitate a documentelor ce însoțesc Cererea de Finanțare se face la termene care depășesc 30 de zile de la data depunerii documentației, fapt ce duce la îngreunarea respectării termenelor de realizare a investițiilor.

    – Identificarea corectă a unor societăți de consultanță care să ofere servicii competente de consultanță financiară și procedurală pe toată perioada de implementare a proiectului, în condiții avantajoase și corecte pentru beneficiarii PNDR – astfel încât să nu prejudicieze interesele financiare ale beneficiarului sau să ducă la blocarea și rezilierea proiectului.

    Sursa: Radio France Internationale



     


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, din nou sub presiune. Prețuri la zi Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Tractoarele New Holland pe care fermierii le pot cumpăra prin Programul Rabla pentru Tractoare

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!