• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Acțiunea ”Cireașa și Căpșuna”. Noul șef al ANF – val de controale la fructele de sezon

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Început în forță pentru noul șef al Autorității Naționale Fitosanitare, Romeo Șoldea, care a mobilizat aparatul de control pentru a fi verificate fructele de sezon: cireșele și căpșunile. Peste 200 de probe vor fi recoltate luna aceasta pentru a fi verificate cu privire la siguranța lor pentru sănătatea consumatorilor.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a suplimentat în acest an cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate, față de aceeași perioadă a anului 2023. Măsura a fost dispusă întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, având ca obiectiv principal verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

    ”Începând cu luna mai și până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, față de numărul de probe verificate în aceeași perioadă a anului trecut. Mai exact, pentru urmatoarele legume și fructe: tomate, castraveți, ardei, cireșe, căpșune, caise, pepeni și zmeură vor fi prelevate și analizate 615 probe, față de 434 probe ce au fost verificate în aceeași perioadă a anului 2023”, se arată în comunicarea MADR.

    ANF a demarat acțiunea ”Cireașa și Căpșuna”

    Acțiunea „Cireașa și Căpșuna” se va desfășura pe parcursul lunii iunie

    Ample controale sunt anunțate la fructele de sezon, preferatele mai ales de către copii: cireșe și căpșuni. La prețuri destul de piperate, chiar dacă sunt în plină perioadă de recoltare, aceste două produse vor face obiectul unei acțiuni de verificare.

    ”În perioada 30 mai – 5 iulie, ANF a demarat acțiunea „Cireașa și Căpșuna”. În cadrul acestei acțiuni, vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe (214 probe) de cireșe și căpșune în plus față de Programul Național de Monitorizare, în scopul verificării conformițății, pentru a nu prezinta niciun risc pentru consumatori. Probele vor fi prelevate atât din piețele bucureștene, cât și din fiecare reședință de județ”, se precizează în comunicat.

    Vă reamintim că din 23 aprilie, Autoritatea Națională Fitosanitară are un nou director general. Actualul șef al ANF, Romeo Șoldea a înlocuit-o pe Paulina Gabor din funcția de conducere. Aceasta a rămas în echipa de conducere a ANF pe poziția de director general adjunct.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă