• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alex Jurconi vs. Florentin Bercu: Cine va conduce Federația Pro Agro după 26 februarie?

    agrointeligenta.ro

    Sfârșitul acestei luni poate aduce o schimbare majoră la conducerea Federației Naționale Pro Agro. Adunarea Generală se reunește pe 26 februarie pentru a exprima un vot privind mandatul de președinte al organizației, funcție pentru care și-au anunțat deja candidatura atât Alexandru Jurconi – actulul președinte al Pro Agro, cât și Florentin Bercu, cel care acum deține fruncția de director executiv al organizației.

    Dacă se știa că Alex Jurconi vrea să își continue mandatul la conducerea Federației Naționale Pro Agro, candidatura suprinză a fost, pentru unii, cea a lui Florentin Bercu. Acesta ocupă în prezent poziția de director executiv al organizației, conducând Secretariatul Executiv al acesteia, conform statutului Pro Agro.

    Membrii din conducerea Federației au fost deja informați despre cele două candidaturi prin informări interne cu privire la agenda ședinței din 26 februarie.

    Alex Jurconi conduce Pro Agro din 2013

    Alex Jurconi ocupă în prezent funcția de președinte al Federației Naționale Pro Agro, poziție în care a fost ales în februarie 2013, după ce a deținut funcția de vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Carne de Porc. El a fost atunci singura propunere a tuturor membrilor fondatori Federaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din România – Pro Agro: Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc din România, Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, Asociaţia Fermierilor din România, Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă, Liga Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România, Asociaţia Naţională a Tinerilor Producători Agricoli, Patronatul Producătorilor, Prelucrătorilor, Imporatatorilor, Exportatorilor şi Distribuitorilor de Plante Medicinale şi Similare precum şi Suplimente Nutriţionale – Planta Romanica. Acum doi ani, prin alegerea sa în funcția de președinte, Alex Jurconi l-au urmat pe fermierul ialomițean Viorel Nica, cel care a condus Federația ca interimar.

    În mandatul său din 2013 încoace, Jurconi a avut o serie de inițiative printre care demersul pentru înființarea primului fond mutual în agricultură, dar și demararea unei campanii naționale pentru reducerea TVA la carne și produse din carne.

    Florin Bercu s-a implicat în activitățile Federației

    Cel de-al doilea candidat anunțat pentru votul din 26 februarie este Florentin Bercu, un profesionist tânăr profesionist în agricultură, absolvent al USAMV București unde și-a obținut și diploma de doctor la doar 26 de ani, după care a urmat stagii de pregătire în sectorul agricol din Anglia și Franța. Originar din Slobozia, Bercu a ocupat în ultimii ani funcția de Director Executiv al Federației Pro Agro, implicându-se activ în acțiunile și activitatea Federației. Bercu a reprezentat interesele membrilor Pro Agro atât la discuțiile de la Ministerul agriculturii și Dezvoltării Rurale, cât și în cadrul ședințelor de lucru ale Comisiilor pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat.

    Mandat dificil

    Oricare va fi rezultatul alegerilor din cadrul Adunării Generale a Federației Pro Agro , mandatul noului președinte va fi unul complicat. Astfel, în primul rând, organizația va trebui să continue demersurile și implicarea sa în tot ce ține de informarea și accesul fermierilor și antreprenorilor reprezentați la finanțările europene din noul PNDR. Un rol important îl va avea mai departe campania pentru reducerea TVA în sectorul de carne și produse din carne, demers început în 2014 și deja aflat într-un stadiu avansat.

    Un alt capitol important al mandatului îl va reprezenta înființarea primului fond mutual în agricultură prin actualizarea documentației deja depuse, dar care trebuie completată pentru a respecta noile reglementări privind monitorizarea fondului de către ASF. Nici chestiunile ce țin de acordarea subvențiilor, de protejarea și promovarea drepturilor fermierilor români nu vor trebui uitate, la fel cum Federația Pro Agro va trebui să își consolideze mai departe statutul de organizație membră COPA-COGECA și să obțină sumele necesare pentru acoperirea cotizațiilor aferente reprezentării agriculturii românești la cel mai înalt nivel european.



     

    Te-ar mai putea interesa

    O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție Avans APIA 2026. Prima tranșă din subvenții – mai devreme, plată mai mare pe hectar! Legumicultorul Ion Păunel avertizează: Urmează prăbușirea prețului la tomate. Castraveții și-au mai revenit după blocajul din piață Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic”

    Ultimele știri

    Seceta l-a obligat pe Dimitrie Muscă să înceapă în acest an însilozarea porumbului cu mult înainte de termen! Romeo Șoldea, mesaj la încheierea mandatului la conducerea ANF: „Am urmărit apropierea instituției de nevoile reale ale fermierilor” Raport MARS: Seceta schimbă harta recoltelor din UE dar România rămâne cu perspective bune la grâu și orz Piața cerealelor, la zi. Bursa MATIF în scădere, corecții în România și presiune pe prețurile din Rusia și Ucraina Un hibrid de rapiță pe care fermierii mizează masiv: LID Invicto de la Lidea