• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Investitorii din Arabia Saudită, interesați de agricultura românească

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sectorul agricol din România, în atenția investitorilor din Regatul Arabiei Saudite. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a discutat astăzi cu managementul unui fond de investiții în domeniul agricol, precum și cu conducerea Autorității pentru Dezvoltarea Exporturilor din Regatul Arabiei Saudite.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu a avut astăzi, joi – 4 iulie o întâlnire cu managementul Companiei SALIC, fond de investiții în domeniul agricol, precum și cu conducerea Autorității pentru Dezvoltarea Exporturilor din Regatul Arabiei Saudite, conform unei informări făcute pe pagina de Facebook a MADR.

    Sectorul agricol din România, în atenția investitorilor din Regatul Arabiei Saudite

    Conform celor transmise de MADR, SALIC are ca obiectiv realizarea de activități de investiții atât în interiorul, cât și în afara Regatului Arabiei Saudite, pentru a crea o strategie de securitate alimentară prin furnizarea de produse alimentare și stabilizarea prețurilor acestora. Acest lucru presupune inclusiv încheierea de parteneriate naționale, regionale și internaționale.

    MADR mai precizează că ministrul Florin Barbu i-a asigurat pe reprezentanții SALIC că sectorul de creștere a animalelor este în plină dezvoltare în țara noastră. Fermierii sunt încurajați să investească în zootehnie, atât ca sursă de materie primă pentru industria alimentară, cât și pentru valorificarea producției însemnate de cereale a României, aducând astfel plus valoare produselor realizate și dezvoltând lanțuri integrate. Ministrul român al agriculturii a subliniat oportunitățile multiple de investiții în sectorul agricol românesc.

    Citiți și: Florin Barbu: Ministerul Agriculturii finanțează în acest an 37% din cifra de afaceri a sectorului agricol

    Oficialii saudiți s-au arătat foarte interesați de potențialul în domeniul agricol pe care România îl are

    În cadrul discuțiilor purtate cu managementul Autorității pentru Dezvoltarea Exporturilor din Regatul Arabiei Saudite, instituție responsabilă cu promovarea și facilitarea exporturilor, oficialii saudiți s-au arătat foarte interesați de potențialul în domeniul agricol pe care România îl are, potrivit MADR.

    ”Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din România va identifica împreună cu partea saudită sectoarele pentru care există oportunități de cooperare reciprocă. Ulterior, se va facilita relația asociațiilor din agricultură cu reprezentanții Autorității de la Riad pentru a stabili modalitățile concrete de colaborare în beneficiul ambelor părți”, se mai precizează în informare.

    Te-ar mai putea interesa

    Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină

    Ultimele știri

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri!