• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermă integrată prin fonduri europene: Cum a reușit un tânăr din Bran să dezvolte afacerea familiei cu bani de la UE

    agrointeligenta.ro -

    Se vorbește mult despre ferma cu producția integrată, despre lanțul complet – de la producția vegetală și până la procesare și valorificare, așa că fiecare model de afacere care a reușit să atingă această performanță merită promovată. Este și cazul business-ului unei familii din zona Bran-Moeciu care s-a decis să acceseze fonduri europene pentru a reușit să producă singură hrana animalelor din fermă.

    Despre cum s-a dezvoltat ferma integrată a familiei sale povestește tânărul Vlad Enescu, care, la 23 de ani este încă student al Facultății de Medicină Veterinară – USAMV București, însă se implică activ în toate activitățile ce țin de creșterea animalelor și nu numai.

    Vlad Enescu fermier„Avem în prezent două ferme de care mă ocup împreună cu tatăl meu. Tot ce-am realizat până acum s-a bazat pe fonduri proprii. Cu 14 ani în urmă aveam un grajd cu opt vaci, situat la 100 de metri de pensiune. De mic mi-au plăcut foarte mult animalele. Practic, trăiam printre ele, ținându-mă mereu după bunici și după tata să văd cum decurg lucrurile. Tata, fiind și specialist veterinar, era foarte mândru de mine. Chiar dacă se depunea mult efort fizic, îmi făcea mare plăcere să muncesc alături de ei. Astăzi, efectivul de bovine însumează 60 de capete de vaci și mai avem și o fermă de 2000 de ovine (1500 m2 suprafață construită) la 40 de kilometri de Bran, în localitatea Vlădeni, județul Brașov”, povestește Vlad într-un interviu acordat publicației ”România Rurală”.

    Ambiția lui Vlad Enescu – modernizarea fermei de bovine din Bran Pentru a-și eficientiza munca și, totodată, pentru a diminua costurile fermei, Vlad Enescu a demarat un proiect de modernizare a fermei de bovine pe măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole”. Valoarea totală a proiectului este de 170.000 de euro, din care 70.000 de euro contribuție proprie și 100.000 de euro din fonduri europene. Proiectul este aproape de final, iar Vlad este foarte încrezător. Depășind perioada licitației și a dosarului de achiziții, în luna martie a anului 2015 va achiziționa noile utilaje necesare.

    Vlad Enescu tanar fermier BrasovFerma de bovine a familiei Enescu ocupă în prezent o suprafață construită de 1200 de metri pătrați. ”Scopul investiției mele vizează eficientizarea și ușurarea muncii noastre. Până acum, tot fânul din fermă îl lucram cu mâna, apelând la zilieri și toată activitatea devenise istovitoare. Noi cumpăram foarte multă hrană pentru animale, iar dacă nu producem noi propria hrană, în câțiva ani costurile devenind din ce în ce mai mari, afacerea nu va mai supraviețui. E timpul să închidem circuitul și să producem noi mai mult nutreț. Astfel, prin proiect voi achiziționa pentru fermă un tractor, plug, disc și presă de balotat baloți rotunzi, greblă, cositoare și remorcă. Sunt încrezător că rezultatele se vor resimți în eficientizarea muncii noastre, diminuând mult costurile. Îmi doresc ca pe viitor să includ în fermă și o mică fabrică de procesare a laptelui. Produsele pe care le obținem în fermă, dar și la stâna noastră din Guțanu – munții Bucegi sunt folosite, pe de o parte, în pensiune și, pe de altă parte, colaborăm și cu alte restaurante și pensiuni din zonă, cum ar fi complexul Cheile Grădiștei. În viitor intenționez să-mi deschid un magazin și la București”, spune Vlad foarte încrezător.

    O altă afacere a familiei Enescu este în agroturism, unde dețin două pensiuni în care valorifică cea mai mare parte a producției agricole obținute în fermă. Astfel, dacă prima pensiune – Liliana, a fost practic casa familiei transformată și în punct de cazare, a doua investiție – Casa Brăneană, este o pensiune cunoscută în zona Bran-Moeciu. ”În anul 2006, odată cu înflorirea turismului rural și a agroturismului în Bran, am dat în folosință și cea de-a doua pensiune, Curtea Brăneană. Astfel, devenind gazde pentru turiști, am căutat ca de la an la an să îmbunătățim serviciile pensiunilor, indiferent că vorbim despre ospitalitatea și confortul camerelor sau despre condițiile de servire a mesei”, declară Vlad. Partea gastronomică a celor două pensiuni este asigurată din produse din ferma proprie.

    Familia Enescu Casa BraneanaProfitând de specificul zonei în care trăiește familia sa, dar având și o pasiune pentru echitație, Vlad Enescu a decis să înființeze și un centru de echitație montană. Tot cu fonduri europene. Proiectul are o valoare de 217.000 de euro, din care 38.000 de euro sunt contribuție proprie. „Astăzi am șase cai pe care îi țin în grajd, așa, de frumusețe. Știu că sunt ai mei, îi iubesc și îi țin pentru mine. Așa s-a născut ideea proiectului meu de centru de echitație. Sunt convins că acest centru și posibilitatea practicării drumețiilor ecvestre montane vor fi noi atracții pentru pensiunea noastră. Venim cu un plus în ceea ce privește oferta turistică și, mai ales, cea de agrement. Vom lua turiștii de la pensiune și vom urca până la stâna din Guțanu sau pe alte trasee pitorești din Bucegi și Piatra Craiului. Proiectul pe care l-am depus în 2012 pe măsura 313 – Construire grajd și manej acoperit – a fost aprobat, iar în luna decembrie a avut loc depunerea licitației. Estimez că până la finele lunii septembrie a anului 2015 voi achiziționa cele necesare. Proiectul de echitație implică un grajd cu zece boxe pentru cai, un manej acoperit cu un diametru de 20 de metri, achiziționarea a opt cai și patru ponei, trăsură și echipamente de călărie“, spune Vlad.

    Foto: România Rurală – ianuarie 2015



     


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”