• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agenție de plăți: 48,5 milioane de euro, în conturile fermierilor în ultima lună!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Plăți în conturile fermierilor, efectuate în luna iulie de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Beneficiarii au plătit în perioada 1 – 30 iulie peste 48,5 milioane de euro (48.552.534,65 euro). Din această sumă, 41,47 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene, iar restul de 7,08 milioane de euro provine de la Bugetul Național.

    AFIR a anunțat astăzi, vineri – 2 august, că a plătit în perioada 1 – 30 iulie beneficiarilor Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) peste 48,5 milioane de euro (48.552.534,65 euro). Conform agenției, aceste fonduri sunt destinate susținerii proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și inițiativelor de mediu și climă.

    Citiți și: Fonduri achiziții utilaje agricole. S-au epuizat banii pentru formele asociative

    AFIR sprijină fermierii și comunitățile locale cu plăți de peste 48,5 milioane de euro în luna iulie

    Potrivit agenției de plăți, din totalul plăților efectuate în luna iulie, 15,2 milioane de euro au fost alocate proiectelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. De asemenea, 33,3 milioane de euro au fost distribuite pentru intervențiile de mediu și climă, fonduri provenite atât din PNDR 2020, cât și din Planul Strategic 2023 – 2027.

    „Suntem încântați să vedem impactul pozitiv al acestor fonduri asupra comunităților rurale din România. Aceste plăți reflectă angajamentul nostru ferm de a sprijini dezvoltarea durabilă și de a îmbunătăți calitatea vieții în mediul rural”, a declarat George Chiriță, Directorul general al AFIR.

    Citiți și: Primii fermieri care încasează bani din noul PNS. Contracte semnate

    AFIR avertizează că banii către fermieri se achită doar după o verificare riguroasă

    AFIR a mai transmis că fondurile publice nerambursabile sunt acordate după o verificare riguroasă și autorizare la plată de către experții AFIR, pe baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici și privați ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Aceste fonduri sunt distribuite în conformitate cu contractele de finanțare încheiate și angajamentele asumate.

    ”AFIR își reafirmă angajamentul de a continua să sprijine fermierii și comunitățile locale prin finanțări sustenabile, contribuind astfel la creșterea economică și dezvoltarea rurală durabilă”, se arată în comunicatul remis de agenție.

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu!

    Ultimele știri

    APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri!