Profit din cultura de smochine: Micii fermieri din Șvinița transformă recolta într-o țuică faimoasă în toată lumea
agrointeligenta.ro
Plantația de smochin este o afacere riscantă, mai ales că această cultură exotică rezistă doar în zonele cu ierni blânzi, așa cum e județul Mehedinți. Aici, la Svinița, mai mulți mici proprietari de teren nu doar că au păstrat și întinerit plantațiile vechi de smochin, dar au reușit chiar să pună bazele unei afaceri bănoase din procesarea acestor fructe după o rețetă 100% românească.
Locuitorii din Șvinița sunt faimoși pentru smochinele pe care le produc, însă, fiind la depărtare de piețele de la oraș, au avut mereu probleme în a valorifica fructele în stare proaspătă. Așa că s-au gândit să producă țuică de smochine, iar ideea lor a prins și licoarea ”exotică” a devenit rapid foarte apreciată, chiar și în afara țării.
”Datorită țuicii din smochină comuna noastră a devenit celebră. Suntem cunoscuți peste mări și țări cu acest elixir care l-a făcut și pe Hercule, plecat pe Dunăre în căutarea lânii de aur, să poposească mai mult timp într-o corabie ancorată la marginea fluviului, cam în locul unde, după mii de ani, a fost construită biserica noastră”, povestește primarul Nicolae Curici, un producător renumit de țuică de smochină.
El spune că, pentru a obține această băutură cu calități curative deosebite, ea fiind utilizată chiar și cei care au probleme de sănătate: boli de inimă și stomac. Primarul comunei a declarat că fructele se culeg când sunt foarte bine coapte, adică atunci când ți se adâncesc unghiile în ele, și sunt depozitate în butoaie de lemn. ”Înainte de a așeza capacul la acestea se pune un strat din foi de hrean peste care se pune nisip, pentru ca smochinele să nu intre în contact cu aerul. Se țin șapte zile la macerat, după care se scot și se pun în cazanul de făcut rachiu, se fierb la foc domol aproape o oră, până când licoarea magică începe să curgă”, a explicat primarul din Șvinița pentru Agerpres.
În folclorul regiunii transfrontaliere circulă și o glumă, nu se știe însă cât adevăr sau câtă legendă conține ea: șvinițenii și-au păstrat graiul vechi tocmai datorită țuicii de smochină, cică atât de delicioasă și parfumată este încât, băută fără măsură, te împiedică să mai vorbești, adică să-ți diversifici sau modernizezi vocabularul.
Apariția pe aceste meleaguri a acestei plante exotice — smochinul — își are originile undeva, în vremurile de demult. Comunitatea sârbă din Clisura Dunării este atestată documentar acum 900 de ani. Cu actuala sa poziție, localitatea a apărut pentru prima oară pe o hartă în anul 1723, când autoritățile austriece au amenajat prin Cataractele Dunării un canal navigabil. Se spune că din antichitate navigatorii își pregăteau aici ambarcațiunile și luau cu simbrie un ”lup de fluviu” pentru a-i trece prin Cazane, unde, după fiecare val, pândea o primejdie, precizează Agerpres.
De numele acestora este legată și apariția în această zonă a smochinului. Majoritatea locuitorilor trăiesc, în special, din prelucrarea smochinelor, aici existând cea mai mare plantație de smochin din țară, cu aproximativ 3.000 de asemenea arbuști.
