• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prima reacție după ședința conducerii Pro Agro. Marius Micu, ANTPAR: ”Trebuia respectată ordinea de zi, cu alegeri pentru funcția de președinte”

    Gabriela Gimbășanu -

    După îndelungi discuții avute ieri la reuniunea Consiliului Director al membrilor Federației Naționale Pro Agro, soluția de mijloc – aceea de a se prelungi mandatele actualei conduceri, ridică semne de întrebare pentru unii membri ai acestui for. Marius Micu, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Producători Agricoli din România (ANTPAR), atrage atenția asupra faptului că, potrivit statutului Federației, în cadrul întâlnirii nu a fost respectată ordinea de zi stabilită anterior.

    „Nu mă mulțumește poziția luată, întrucât nu a fost respectată ordinea de zi. Dacă membrii Federației Pro Agro aveau alte inițiative de modificare a statutului, acestea se anunțau în scris, conform actualului statut, cu 7 zile înainte, fiind transmise tuturor membrilor, cum de altfel au și procedat unii membrii, printre care și ANTPAR. În acest fel, aveam suficient timp să ne gândim la aceste propuneri care au apărut în timpul discuțiilor, pe ultima sută de metri. Acesta este motivul pentru care sedința a durat 4 ore în loc de 2, cât era programat. Am fost luați prin surprindere de multitudinea de sugestii”, a declarat pentru Agrointeligența, Marius Micu, președintele ANTPAR.

    Se pare că discuțiile din timpul ședinței de ieri au fost destul de tensionate, mai ales că membrii nu au reușit să ajungă la un punct comun. “Am pierdut foarte mult timp, nu am ajuns la o decizie pragmatică, nu am luat o decizie clară, nu doar în ceea ce privește conducerea, dar și în ceea ce privește obiectivele de viitor ale Federației. Fair-play ar fi fost din partea membrilor care au venit cu acea inițiativă de rotație a presedinției Federației să o supună atenției tuturor membrilor cu ceva timp înainte de întâlnirea de azi, astfel fiecare putea studia propunerea și puteam aduce îmbunătățiri. Nu să schimbăm regulile jocului în timpul jocului”, a explicat Micu poziția structurii pe care o reprezintă.

    O comisie de elaborare și redactarea a unui nou statut

    Ca și variantă de mijloc, membrii Pro Agro au convenit, în final, la prelungirea mandatului pentru actuala conducere și s-a ales constituirea unei comisii care va elabora un nou statut al Federației Naționale Pro Agro. Astfel, alegerile pentru un nou președinte au fost amânate până la formularea noului Statut, interval în care Alex Jurconi a rămas președintele Federației, iar Florentin Bercu, director executiv. ”A fost instituită o comisie de redactare și elaborare a noului statut al Federației, comisie care până la data de 15 mai trebuie să finalizeze acest proces și trebuie să aibă centralizate propunerile venite din partea tuturor membrilor. După această dată, dacă se impune, se vor organiza alegeri pentru președinte sau se va propune asigurarea președinției prin rotație de fiecare asociație membră în Federație, pentru un mandat de 6 luni sau cum va fi formulată varianta finală. Rolul comisiei este de a formaliza toate propunerile astfel încât să ajungem la un numitor comun”, a explicat președintele ANTPAR rolul comisiei constituite.

    Rotația președinților – privită cu reticență

    Propunerea venită din partea unor membrii ca președinția Federației Pro Agro să fie asigurată prin rotație nu a fost agreată de toți cei preyenți ieri la întâlnire, fiind privită cu mare reticență. ”Am ceva rezerve, pentru că este un model preluat din Europa și lipsa noastră de experiență pe acest sistem de conducere e posibil să ne aducă mai multe dezavantaje decât avantaje. Nu stiu dacă Federația Pro Agro are maturitatea necesară să meargă pe acest drum. Oricum e prematur să vorbesc despre viitor, în perioada imediat următoare cred că vom intra pe o linie de plutire, în care Federația va încerca să supraviețuiască în această perioadă, să îi zicem de interimat”, a declarat pentru Agrointeligența Marius Micu.

    Nici interimat, nici revalidare

    Reprezentantul tinerilor fermieri susține că decizia de ieri nu poate fi catalogată în nici un fel: nu este vorba nici de un interimat, nici de o revalidare. “Este o prelungire a mandatului prin modificările aduse statutului, iar acest aspect al modificării Statutului și aplicarea imediată a modificărilor astfel intervenite, fiind evident discutabil. Puteam admite organizarea unei comisii care să analizeze dacă sistemul de management actual funcționează și, ulterior, într-o Adunare Generală extraordinară, să stabilim dacă să trecem pe un alt sistem de management sau nu. Sunt deschis schimbărilor pozitive în cadrul Federației și aplicarea modelelor europene de conducere, dar din punctul meu de vedere trebuia, respectată ordinea de zi, trebuiau efectuate alegerile” a precizat președintele ANTPAR.

    Vot de neîncredere?

    În opinia lui Marius Micu, decizia de ieri nu reprezintă reconfirmarea în funcție a actualului președinte. ”Nu văd un succes a niciunuia dintre candidați, cu atât mai mult o văd ca o înfrângere pentru domnul Jurconi Alexandru care nu a putut să se impună în fața membrilor și să coordoneze buna desfășurare a ședinței, pentru a avea alegeri. Din punctul meu de vedere, cred că a fost mai mult o lipsă de încredere a membrilor pentru prelungirea mandatului domnului Jurconi Alexandru. Dacă membrii doreau ca domnul Jurconi Alexandru să mai ocupe încă un mandat de Președinte al Federației Naționale Pro Agro, respectau ordinea de zi și aveau loc alegeri, astfel încât domnul Jurconi Alexandru putea fi ales să reprezinte Federația din poziția de Președinte, dacă voința membrilor, exprimată prin vot liber, ar fi fost aceasta. În mod evident această prelungire de mandat nu reprezintă o reconfirmare a mandatului domnului Jurconi Alexandru, ci este o prelungire a unui mandat privit cu neîncredere de către membrii Federației Pro Agro”, și-a susținut punctul de vedere membrul din cosiliul director al Pro Agro.

    În final, Marius Micu a declarat că ANTPAR va sprijini în continuare Pro Agro atât în luarea deciziilor cât și în ajutorul pe care l-am oferit și până acum. ”Suntem alături de Pro Agro. Îmi doresc să ajungem la un numitor comun cât mai curând și să luăm o decizie, ca să ne putem ocupa de problemele reale cu care se confruntă în această perioadă toți membri organizației”, a încheiat Micu.


    Te-ar mai putea interesa

    MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!