• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Apa de lavandă – produsul secundar cu care cultivatorii își pot crește profiturile

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Nu doar florile și uleiul de lavandă pot reprezenta o sursă de câștig pentru cultivatorii acestei plante. Fermierii din Bulgaria produc de ani buni și apa florală de lavandă, un produs organic cu multiple întrebuințări și mare căutare la export.

    Hidrolatul de lavandă este un produs secundar rezultat în urma extracției uleiului esențial din plante aromatice. Astfel, apa florală de lavandă se obține prin procesul de distilare cu vapori a plantei proaspete, iar în urma distilării se obţin două produse foarte prețioase: uleiul esenţial și apa florală.

    Cum se obține apa florală de lavandă

    Principiul distilării cu vapori este simplu: vaporii de apă obtinuţi prin fierberea plantelor se încarcă cu substanţele plantelor respective după care se transformă în hidrolat prin condensare. Substanţele care nu sunt solubile în apa se separă şi formează uleiul esenţial. Apa rezultată este un hidrolat şi conţine în medie 2-3% micromolecule de uleiuri esenţiale.

    Hidrolatul de lavandă are proprietăți similare uleiurilor esențiale, cu o concetrație mai mică, ceea ce îl face să fie foarte căutat mai ales în industria cosmeticelor.

    Prețul apei de lavandă diferă în funcție de zona în care se comercializează, dar în magazinele online din SUA, hidrolatul de lavandă produs în Bulgaria se vinde cu 40-45 de dolari/litru.

    apa de lavandaApa florală de lavandă este un produs 100% natural și organic, fiind recunoscută pentru faptul că asigură o hidratare bună pentru pielea sensibilă, pe care o și tonifică.

    Produsul este folosit tot mai frecvent în bucătărie, mai ales la prepararea băuturilor sau a deserturilor cărora le oferă o aromă deosebită și răcoritoare.

    În casă, apa de lavandă se folosea în cele mai străvechi timpuri pentru împrospătarea țesăturilor și păstrarea lor – mai ales că mirosul alungă moliile. Astăzi, hidrolatul de lavandă este o bună soluție pentru a completa apa din fierul de călcat, astfel încât hainele să ”prindă” aroma naturii.

    Pentru că păstrează mirosul specific lavandei, apa florală este folosită și în aromaterapie.



     

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total

    Ultimele știri

    Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial Orzul de primăvară semănat toamna: o oportunitate de profit și diversificare pentru fermele din România