Contabilul de colhoz şi comasarea terenurilor
Lucian Davidescu -
Un politruc colhoznic din anii ’50 a supravieţuit şi face acum politică monetară – cu normă întreagă şi politică agricolă – în timpul liber.
Iată ce spune economistul-şef al BNR, Valentin Lazea, într-un interviu pentru recolta.eu:
Orice politică de consolidare a terenurilor trebuie abordată atât cu instrumente de natură stimulativă, cât şi cu cele de natură punitivă. Și asta deoarece numai cu partea bună, cu binele, nu se ajunge prea departe. Vorbim aici exact de aplicabilitatea metaforei „carrot” vs. „stick”, „morcov” vs. „băţ”, adică „acţiuni stimulative” vs. „acţiuni punitive”.
(…)
Intrebarea logică pe care ar trebui să ne-o punem este cu privire la partea penalizatoare, punitivă, cea care l-ar putea obliga pe micul fermier, vrând-nevrând, să meargă spre consolidare. Micului agricultor nu-i va conveni această situaţie, însă decidenţii vor fi obligaţi să se întrebe dacă acesta trebuie să rămână în agricultura de subzistenţă ori de semisubzistenţă şi dacă acest lucru va fi un câştig pentru el şi pentru ţara asta…
(…)
N-am făcut nimic dacă aplicăm o taxă mărită fermierilor mijlocii sau mari. Noi avem interesul să-i scoatem din agricultură pe agricultorii subzistenţă, pe cei care sunt mici. Sigur, lor nu le va conveni această măsură. Aici vorbim de o decizie pe termen lung şi despre una cu efecte benefice. De fapt, aici vorbim despre faptul că, în prezent, în agricultura românească sunt strânse resurse şi de forţe de muncă, şi de capital, care trebuie eliberate şi duse înspre alte sectoare, cum sunt mica industrie sau serviciile. Toate schimbările sunt neplăcute la început. Omul, prin natura lui, se opune schimbării. Dar nici nu putem sta încremeniţi într-un proiect pentru ca, apoi, peste 20 de ani să discutăm cum, iată… de 20 de ani discutăm despre agricultura de subzistenţă.
Grija domnului Lazea de-a le face altora bine cu de-a sila ar fi sublimă dacă n-ar fi ineptă. De agricultură de subzistenţă discutăm de sute de ani, dar cauza dezastrului de azi datează de şase decenii, când părinţii ideologici ai „decidentului” au tras tot concluzia că trebuie „mai mult băţ”. Şi ei aveau halucinaţia exploataţiilor mari, eficiente, impuse împotriva unei „prostimi” care o să vadă ea ce bine va fi. Previzibil, planurile au eşuat, şi tot previzibil se găseşte cineva care să nu fi învăţat nimic din asta.
Continuarea pe riscograma.ro
