• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Prețul mierii la cel mai mare târg apicol al primăverii: Stuparii au venit la București cu ultimele borcane din producția de anul trecut

    agrointeligenta.ro

    Târgul Național al Mierii – ediția de primăvară și-a deschis porțile vineri, 20 martie, la București, și se bucură de un public numeros, atras de produsele apicole comercializate direct de către stupari.

    Dimensiunea ediției de primăvară a evenimentului apicol organizat de Asociația Crescătorilor de Albine (ACA) pe platforma din Băneasa este similară cu cea din toamnă, adică în jur de 100 de standuri în care se comercializează miere și echipamente apicole.

    Stuparii prezenți la târg spun că au venit cu ultimele borcane din mierea culeasă anul trecut, un an mai slab ca și producția, dar cu o calitate deosebită a mierii. Prețurile la miere în 2015 nu sunt cu mult mai mari decât cele de la finele anului trecut, însă se remarcă câțiva lei în plus la varietățile deosbite, precum mierea de mană, mierea de coriandru, mierea de mentă sau mierea de baltă, care au mare căutare și ”lipici” la clienți.

    pret la polen in 2015 miere la targ Bucuresti pret fagure de miere

    Agrointeligența a luat la pas Târgul Național al Mierii din Capitală și vă spune care sunt prețurile practicate de apicultori (am discutat DOAR cu stupari prezenți la eveniment, nu cu mari distribuitori sau intermediari). Vorbim despre prețuri medii care pot varia cu câțiva lei în plus sau în minus, în funcție de cantitatea cumpărată și de negocierea directă cu producătorul de miere.

    Miere polifloră – 25 lei/kg
    Miere de tei – 35 de lei/kg
    Miere de salcâm – 45 de lei/kg
    Miere de mai – 35 lei/kg
    Miere de coriandru – 35 lei/kg
    Miere de floarea-soarelui – 30 lei/kg
    Miere de rapiță – 35 lei/kg
    Ceară – 50 lei/kg
    Păstură – 60 de lei/kg
    Propolis – 10 lei/10 gr

    Apicultorii spun că prețurile vor rămâne neschimbate în următoarele luni, abia de la începutul verii putând apărea modificări.

    Florentin Stavarache apicultor”O să ne ne dăm seama cum merge producția – deci și piața națională de miere, abia de la începutul lunii iunie, după ce înflorește salcâmul în toată țara. Prima dată , de la jumătatea lui mai înflorește în partea de sud a țării, după care, la 1 iunie, și în restul țării”, ne-a declarat Florentin Stavarache, apicultor venit la târgul apicol din Capitală cu mierea pe care o produce în comuna Alexandru Ioan Cuza din județul Iași.

    Târgul Național al Mierii – ediția de primăvară este deschis până duminică, 22 martie, la orele serii. Tot în acest sfârșit de săptămână se desfășoară târguri apicole și în Tărgu-Jiu și Făget.

    Pentru calendarul complet și actualizat al târgurilor apicole din România, CLICK AICI. 



     

    Te-ar mai putea interesa

    Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Șoc pe piața utilajelor agricole! ANAF desființează ”facturile externe” și impune plata TVA în România Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași Grâul DAP Constanța a urcat la 233 euro/tonă, iar floarea-soarelui recuperează. Rusia și Ucraina – mai puțin grâu semănat Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională

    Ultimele știri

    Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Grâul Boromir, de la Soufflet Agro, se adaptează foarte bine solurilor diferite din România Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă