• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii din Grecia dau startul unui nou val de proteste cu tractoare

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Proteste cu tractoare în Grecia. Fermierii eleni au anunțat recent că, în perioada următoare, vor urma proteste și blocade cu tractoare. Organizatorii mitingului au argumentat că, deși fermierii și-au arătat de mai mult timp nemulțumirile, într-un an de zile statul nu a reușit să facă nimic pentru a găsi soluții. Printre problemele enunțate de protestatari se numără protecția împotriva dezastrelor naturale, condițiile pentru asigurările agricole, dar și situația importurilor din țările terțe.

    Agricultorii din Grecia profită de perioada de iarnă cu mai puține de făcut și, la fel ca anul trecut, își scot tractoarele în stradă pentru a protesta. Aceștia sunt în asentiment cu omologii lor din alte țări europene în legătură cu problemele sectorului agricol UE, inclusiv acordul cu Mercosur, dar au și probleme interne, precum incendiile care fac prăpăd în fiecare vară și distrug culturi întregi.

    Se anunță blocada tractoarelor în Grecia (foto: Euronews)

    Proteste cu tractoare în Grecia. Fermierii sunt revoltați de atitudinea Guvernului

    Fermierii greci pregătesc noi proteste, iar conform informațiilor, blocadele cu tractoare vor începe cel târziu miercuri, săptămâna viitoare, relatează Sky TV grecesc. Într-un comunicat al Comitetului Pan-Elenic al Blocadelor, se spune că principalele probleme pentru care au protestat fermierii anul trecut nu au fost rezolvate.

    Citește și: Protest masiv al fermierilor din Polonia! Președinta CE Ursula von der Leyen nu a mai venit la Varșovia

    Printre principalele puncte de care s-au plâns fermierii și pentru care cer soluții se numără costul ridicat de producție, protecția împotriva dezastrelor naturale și schimbările în condițiile asigurărilor agricole. Organizația protestează și împotriva importului de produse agricole din țări terțe, iar în acest an a fost atacat și acordul cu Mercosur.

    Citește și: Cum a fost anul 2024 în agricultură. Evenimentele care au marcat viața fermierilor

    Anul trecut, în lunile ianuarie şi februarie au avut loc proteste în mai multe ţări precum: Italia, Franţa, Spania, Polonia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Belgia, Portugalia, iar nemulţumirile lor faţă de constrângerile impuse de măsurile Uniunii Europene destinate combaterii schimbărilor climatice, creşterea taxelor, concurenţa importurilor de alimente ieftine, decapitalizare au ajuns şi la Bruxelles.

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe