• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Poate sta cozonacul românesc pe raft cu panettone chiar şi în Italia? Boromiz: „Merită încercat”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Producătorii din industria de panificaţie au trecut de mult graniţa. O firmă din Rm. Vâlcea scoate bani buni de la occidentali care se dau în vânt după cozonaci, cornuleţe, covrigei şi turtă dulce româneşti.

    Circa 50% din exporturile Boromir Ind. Rm Vâlcea, companie care face parte din grupul de firme Boromir, le reprezintă cozonacii. Peste hotare se vând bine însă şi covrigeii, cornuleţele sau turta dulce, spune Constantin Boromiz, unul din fondatorii grupului Boromir.

    Produsele de la Rm Vâlcea ajung în ţări precum Italia, Spania sau Anglia, iar prezenţa lor nu mai miră pe nimeni, pentru că “mulţi nu au tradiţia noastră”, povesteşte Boromiz. Ar vrea să intre şi pe pieţele din Rusia şi Ucraina, unde simte că există un mare potenţial, dar mai are ceva de lucru în acest sens. Mai simplu spus, trebuie să găsească şi clienţii interesaţi de produsele marca Boromir.

    Cum îi găseşte însă pe clienţii străini? În primul rând, prin participarea la târgurile de profil din afară, dar şi la Indagra, cel mai important eveniment de la noi. Acum de exemplu, fondatorul Boromir se află la Bucureşti, după ce în urmă cu câteva săptămâni a fost la SIAL (Paris). I-ar plăcea însă ca la astfel de manifestări să fie prezente mai multe companii autohtone, iar standul Românei să fie mai mare „ca să ne promovăm mai bine”. La Paris, de exemplu, l-au impresionat turcii, care ocupau circa 20% din suprafaţa târgului.

    Pentru 2012, despre care spune că este un an complicat, Boromiz nu-şi face mari iluzii în ce priveşte nivelul vânzărilor, ci îşi doreşte mai degrabă să se menţină la nivelul de anul trecut, în special prin lansarea de produse noi. În 2011, grupul Boromir, a avut o cifră de afaceri de circa 130 milioane de euro.

    Este greu însă, cu o piaţă neagră pe care „nimeni nu o poate rezolva”, dar şi cu un „TVA imens de 24%”. În acelaşi timp, trebuie să fie atent la costuri, mai ales că preţul la grâu s-a mărit de la 80 de bani pe kilogram, în urmă cu câteva luni, la 1,15 lei, în prezent.

    Grupul Boromir are activităţi în morărit şi panificaţie şi include companiile Boromir Ind (Râmnicu Vâlcea şi Deva), Boromir Pan, Boromir Prod Buzău, Moara Cibin, Extrasib Sibiu, Comcereal Sibiu, Amylon Sibiu şi Panmed Mediaş.

    Te-ar mai putea interesa

    Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” FAO: Prețurile cerealelor au explodat luna trecută pe fondul blocajelor din Marea Neagră și Strâmtoarea Ormuz

    Ultimele știri

    ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte Importul de organisme modificate genetic în România: obligații și riscuri pentru companii Alertă în Portul Constanța! Blocajul de pe Dunăre provoacă întârzieri și costuri uriașe