• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Brazilia, marele câștigător de pe urma crizei de ouă: Își dublează exporturile!

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Brazilia își va dubla exporturile de ouă în 2025. Pe fondul gripei aviare din SUA, care a decimat o parte semnificativă din efectivele de găini, cererea de ouă a crescut considerabil, fiind de negăsit în unele magazine. Brazilia a reacționat la această situație și a estimat că aproape își va dubla exporturile în acest an, de la 18.000 de tone la 35.000 tone de ouă.

    Brazilia se pregătește să crească semnificativ exporturile de ouă, deoarece SUA se confruntă cu o penurie acută din cauza celui mai mare focar de gripă aviară contagioasă din istorie. S-a raportat anul trecut că boala poate fi transmisă la vaci, oameni, dar și la pisici. De aceea, mulți crescători de găini și-au pierdut efectivele.

    Penurie de ouă în SUA (foto: cdc.gov)

    Efectele crizei de gripă aviară din SUA: Brazilia își va dubla exporturile de ouă în 2025

    Potrivit Asociației Producătorilor de Păsări și Porc din Brazilia (ABPA), țara ar putea exporta până la 35.000 de tone de ouă în 2025, aproape dublu față de 2024 (18.000 de tone). Acesta este, de asemenea, cu 67% mai mult decât se prognoza în decembrie. Președintele ABPA, Ricardo Santin, a menționat că revizuirea estimării s-a datorat exporturilor din ianuarie și creșterii cererii, în special din SUA, care au început să crească achizițiile la începutul anului, potrivit Bloomberg, citată de Latifundist.

    Citește și: SUA investește un miliard de dolari pentru a reduce prețul ouălor și a gestiona gripa aviară

    Anterior, piața americană permitea ca ouăle braziliene să fie folosite doar pentru producția de hrană pentru animale, dar în 2024 SUA au deschis piața pentru industria alimentară. În același timp, furnizarea de ouă proaspete direct către consumatori rămâne imposibilă din cauza lipsei unui acord sanitar între țări. Cu toate acestea, companiile americane pot importa ouă din Brazilia pentru prelucrare ulterioară.

    Producătorii de ouă din Brazilia caută să-și consolideze poziția pe piața din SUA. Cel mai mare producător de ouă din America de Sud, Mantiqueira Brasil, care a vândut recent 50% din acțiunile sale gigantului de carne JBS SA, ia în considerare fuziunea sau achiziția unei companii americane. O altă mare companie braziliană, Granja Faria, se pregătește să iasă la bursă în SUA, relatează publicația locală Valor.

    Focarul de gripă aviară din SUA a ucis zeci de milioane de păsări, ducând la o scădere a stocurilor de ouă și la prețuri record. Unele supermarketuri restricționează vânzarea de ouă, iar restaurantele introduc markupuri suplimentare.

    Citește și: O nouă tulpină de gripă aviară depistată la vaci. Autoritățile sunt în alertă

    Guvernul SUA încearcă să stabilizeze piața. Administrația lui Donald Trump a anunțat în februarie că va crește importurile de ouă la 100 de milioane pentru a reduce prețurile în creștere.

    Te-ar mai putea interesa

    Al doilea mare producător de îngrășăminte din UE amenință să reducă producția de azot Crescătorii de bovine pot depune la APIA de astăzi, 1 septembrie, cererile pentru ajutorul de 68 euro/vacă Românii au la dispoziție un an să intre în legalitate cu construcțiile ridicate fără autorizație Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Furt neobișnuit: 5.500 de oi din rasa Dorper au fost furate dintr-o fermă

    Ultimele știri

    Nearistat, stabil și cu excelente calități de panificație. Este grâul Thermidor, de la Soufflet Agro România Ultimul val de caniculă înainte de instalarea toamnei? Cod galben emis de ANM Program gratuit de formare pentru tineri fermieri: înscrieri până la 10 octombrie la „Tineri Lideri pentru Agricultură” Bursa de cereale, azi. România susține exportul de cereale din Ucraina prin Constanța. Prețuri în port Fermierii care rămân cu legumele nevândute le pot dona și ele se transformă în mese calde pentru nevoiași