• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dimitrie Muscă: Vin 500 de tone de lapte pe zi din Ungaria. Trebuie suspendate aceste importuri cu risc de febră aftoasă

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Dimitrie Muscă, directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici din județul Arad, trage un semnal de alarmă în ceea ce privește pericolul apariției unui focar de febră aftoasă și în România. Fermierul susține că țara noastră nu ar mai trebui să mai importe lapte din Ungaria, țară unde a fost confirmat recent un focar al acestei boli într-o fermă de vaci de lapte. Deși importul de animale din țara vecină este interzis, laptele și alte produse lactate continuă să intre în România, nefiind provenite din zona de focar.

    Dimitrie Muscă, aflat la conducerea unui holding care gestionează ferme care au în total 50.000 de porci, 3.000 de vaci, 7.600 de hectare de terenuri agricole, 36 de magazine de desfacere, abatoare și o fabrică de lapte, spune că pericolul apariției febrei aftoase este foarte ridicat atâta timp cât continuă să intre în țară lapte din Ungaria.

    ”Vin 500 de tone de lapte pe zi din Ungaria, cred că trebuie suspendate aceste importuri pentru o lună de zile, având în vedere perioada de incubație a bolii, pentru că trec 10-12 zile de la infectare la apariția erupțiilor, a semnelor vizibile la animal, timp în care maladia se poate răspândi de la o fermă la alta. Noi am luat măsuri drastice de biosecuritate, dar asta nu ne oferă garanții. Dacă intră maladia în țară, nu o mai oprim, ar fi o tragedie, s-ar reduce efectivele de bovine la jumătate”, a declarat Dimitrie Muscă pentru Agerpres.

    Citiți și: România a interzis importul de lapte spot din Ungaria – lista completă de rectricții anti-febră aftoasă!

    Dimitrie Muscă: Producătorii români nu vor mări prețul laptelui

    Agronomul onsideră că suspendarea importurilor de lapte ar crea pentru o scurtă perioadă probleme de aprovizionare, dar asta nu ar însemna neapărat creșterea prețurilor la raft.

    ”La mine în magazine laptele este 6 lei litrul și așa va rămâne, cred că niciun producător nu ar profita într-o asemenea situație să mărească prețurile. Poate s-ar putea reduce livrarea de lapte în școli în această perioadă și nu ar mai fi o problemă atât de mare suspendarea importurilor”, a mai adăugat fermierul arădean.

    La rândul său, șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roșu, a declarat pentru Agerpres că există măsuri în vigoare luate la nivel național după apariția febrei aftoase în Ungaria, iar printre acestea se numără oprirea importurilor de animale din speciile receptive la boală. În schimb, laptele și produsele din lapte pot fi aduse din Ungaria doar din afara zonei de restricție din jurul focarului de boală și cu condiția ca animalele de la care provin produsele să fie testate înainte cu 24 de ore.

    ”Febra aftoasă este mult mai gravă decât alte boli, chiar și decât pesta porcină africană, pentru că afectează mai multe specii și are particularitatea de a se transmite și prin aerosoli”, a ținut să sublinieze Marcel Roșu.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct

    Ultimele știri

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri Piața laptelui din UE își schimbă direcția, iar fermierii au de câștigat din contextul actual