Dosarul iranian și șansa României de a relansa o relație istorică după ridicarea sancțiunilor ONU. Trei ”grei” ai agriculturii vorbesc despre potențialul uriaș de export pentru cereale, berbecuți și fructe
Daniel Befu -
Uriașa energie latentă a relațiilor România-Iran pe agricultură ar putea renaște după ridicarea sancțiunilor ONU. În anii ‘70, Ceaușescu construise o fabrică de tractoare în Iran, baraje, a dus acolo, în premieră, hibrizi de floarea-soarelui. Inclusiv ferma fratelui șahului era condusă de români.
Decizia marilor puteri de a ridica sancțiunile apăsătoare asupra Iranului a fost luată acum două zile la Lausanne, după ani de negocieri și numai după ce ce statul persan s-a angajat să diminueze de 10 ori programul de îmbogățire a uraniului și să permită protocoale total transparente de acces și inspecție din partea ONU, care să vegheze asupra angajamentului Teheranului că programul său nuclear va fi unul pașnic, vizând doar producerea de energie bună. Toți actorii implicați în negocieri au salutat acordul care, în sfârșit, va permite statului iranian să renască economic.
Ce are acest eveniment de politică externă de-a face cu România și îndeosebi cu agricultura, ne explică trei specialiști în domeniu, care cunosc istoricul relațiilor româno-iraniene și mai ales potențialul acestora în domeniul agrar.
Ferme înființate cu specialiști români
Gheorghe Sin, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice:
“Am fost și eu acolo pentru 6 luni într-o acțiune, în anul 1978. Au fost foarte mulți specialiști români care au plecat în Iran pe partea agronomică. Majoritatea erau șefi de ferme, ingineri șefi din ferme, din IAS-uri în special, care au mers în Iran pentru organizarea unor ferme de producție agricolă și care stăteau 1-2-3 ani în aceste stagii. Eu am fost acolo pentru 6 luni, dar stagiul meu făcea parte dintr-un contract întins pe o perioadă mai mare, de 2 sau 3 ani, de pregătire a cadrelor în domeniul agro-meteorologiei, că n-aveau această rețea cu stații meteorologice în toată țara, în care se transmit datele, ce date sunt relevante, cum se evaluează influența vremii sau a climei. Deci tot ce ține de datele climatologice vis-a-vis de agricultură.
Noi, partea română, țineam cursuri cu cei care urmau să se specializeze în domeniul respectiv. Eu predam elemente despre relația sol-apă-plantă. Eu le predam inginerilor lor. Mai mult de jumătate erau absolvenți de studii superioare, restul cu studii medii. Cursurile se făceau ca și într-o universitate din Europa. Toate cursurile predate de români inginerilor iranieni erau cu practică. Mergeam în câmp, se făceau înregistrările. A fost un contract între Ministerul Apelor, cum se numea pe vremea aia în România și ministerul de resort de la ei. Eu am mers în Iran pe feliuța asta, dar au fost mai multe felii, inclusiv în domeniul industriei, că acolo românii au construit și un port. Au fost mulți ingineri agronomi care au stat acolo perioade mai lungi, pentru înființarea și organizarea unor ferme mari de producție agricolă. Totul se lucra numai pentru ei acolo. Nu eram numai noi, erau și ruși și bulgari. Probabil că toată activitatea noastră se făcea pe petrol”.
Inginerul Lăzăroiu Alexe, fost consilier al Ministrului Agriculturii, fost șef al Departamentului Agriculturii de Stat, acum Președinte octogenar al Societății Inginerilor Agronomi, a fost de asemenea unul din specialiștii români care au ajutat la construcția unei agriculturi pe baze moderne în Iran. Spicuim, în premieră, din amintirile lui, depănate pentru revista Agrointeligența:
“Am stat acolo 4 ani de zile, înainte de căderea șahului, până în 1972. Eram consilier al ministrului agriculturii de stat și acolo eram șeful grupului de experți români. Eram 6 specialiști români în echipă, care aveam contract cu Institutul Central de Cercetări Agronomice din Iran, dar eram detașat la Ministerul Agriculturii din Iran în chip de consilier, pentru consultanță. Multe lucruri i-am învățat. Noi ne ocupam cu tehnologiile mai avansate în agricultură. Îi interesa de exemplu dezvoltarea producției de uleiuri, pentru că nu aveau suficiente grăsimi pentru îmbunătățirea alimentației populației și vroiau să dezvolte producția de floarea soarelui.
Noi am făcut întâi cercetări științifice, testări ale culturiide floarea soarelui în diferite zone ale Iranului și s-a constatat că se pot obține producții bune. Apoi am făcut un studiu de favorabilitate economică și ecologică de floarea soarelui, comparată ca rezultate economice cu celelalte culturi care se făceau în Iran, în 51 de zone agricole ale țării. Acest studiu se baza pe analize chimico-fizice de sol și analize climatice în fiecare dintre zone. Pe baza lui am întocmit o lucrare care se numea: «Determinarea favorabilității economice și ecologice pentru cultura de floarea soarelui, în 51 de zone agricole ale Iranului». Ei bine, această lucrare am scris-o în limba franceză și în limba persană și a fost difuzată în tot Iranul. Am susținut pe baza ei și două referate științifice la o conferință internațională a culturilor oleaginoase, cu participarea a 29 de țări, prezentările noastre bucurându-se de un interes extraordinar. De la acel moment, aprecierea specialiștilor români în Iran și poziționarea lor a fost foarte bună. Erau acolo 4 specialiști de la FAO și de la UNDP și specialiști în relații bilaterale cu alte țări, dar specialiștii români erau pe primul loc în aprecierea autorităților și a lumii științifice, de la universități la academii și ministere. Eu am coordonat acest grup de experți. Ulterior acestui studio, s-a dezvoltat cultura de floarea soarelui în toate zonele. Experții noștri se ocupau cu instruirea specialiștilor iranieni în ce privește tehnologia culturii de floarea soarelui, a specialiștii Direcțiilor Agricole și pentru specialiștii de la organismul central al plantelor oleaginoase, care avea oficii în toate zonele țării, dar și a fermierilor iranieni care vroiau să cultive floare”.
Alexe Lăzăroiu, care a lucrat decenii ca specialist în Ministerul Agriculturii, sub trei dintre miniștrii lui Nicolae Ceaușescu, dincolo de activitatea sa punctuală în Iran, ne-a făcut și o scurtă radiografie a relației generale România-Iran pe agricultură:
“Iranul era într-o ascensiune formidabilă din toate punctele de vedere pe timpul șahului și avea relații economice formidabile cu Statele Unite. Și-a dezvoltat industria cu Statele Unite. Avea relații cu URSS-ul, avea combinate siderurgice cu rușii, cu românii făceau multă treabă în agricultură. România a făcut o fabrică de tractoare în Iran și se construiau tractoare românești acolo. Mii de tractoare se vindeau din țară, de la noi și aveau service-uri în tot Iranul pentru mașinile agricole. Specialiști români conduceau o fermă de mai mult de 4000 ha, care era în proprietatea Ministerului Forțelor Armate, ce producea alimente pentru armata iraniană. Ferma asta era condusă de specialiști români. Altă fermă de 3.000 ha, localizată pe malul mării, în Câmpia Mării Caspice, în nordul Iranului, era proprietatea fratelui șahului și era condusă de doi specialiști români. Irigațiile erau cu metode mai empirice și pe suprafețe mai mici, dar apa o luau din unele lacuri de acumulare pe care le aveau în unele zone muntoase și un baraj din ăsta pentru un lac de acumulare a fost proiectat de către specialiștii Facultății de Îmbunătățiri Funciare București. Șef de proiect era profesorul Cezar Nicolau, fondatorul Facultății de Îmbunătăți Funciare de la USAMVB. Guvernul Iranian ne-a ales pe noi, în locul altor state,deoarece au fost convinși că specialiștii români sunt cu bună pregătire profesională în domeniu”.
Prof. Valeriu Tabără, de două ori ministru al agriculturii, dar și implicat politic în anii ‘90 pe partea de coordonare a interacțiunii cu parlamentul Iranului, Siriei, dar și a altor state din lumea musulmană, din postura sa de Președinte al Grupului Interparlamentar, ne-a declarat referitor la trecutul relațiilor pe axa București-Teheran:
“Relațiile româno-iraniene au fost la cel mai înalt nivel și foarte bune. În primul rând că România a exportat și nu numai că a exportat, a gestionat linie de fabricație tractoare de tip Universal. La Tabriz, dacă nu mă înșel eu, era fabrica de tractoare. Pe urmă, foarte mulți specialiști de-ai noștri au lucrat pe îmbunătățiri funciare în Iran, dar suprafețe mari.
Fost ministru al agriculturii, ambasador la Teheran
Fostul nostru ministru, Nicolae Ștefan, a fost vreo opt ani, două mandate ambasador la Teheran și a a vut o relație impecabilă cu conducerea Iranului. În Iran, cred că tractoarele noastre se mai fabrică și acum. De pildă, ieri am citit că armata egipteană vrea să cumpere câteva mii de tractoare pe lună U-650 din România și aproape că impune ca ele să fie construite în marea majoritate din piese românești. E foarte important pentru că în deșertul Sahara, eu am fost și le-am văzut, erau singurele tractoare care rezistau. Același lucru l-am întâlnit în Indonezia, într-o discuție cu ministrul lor în anul 2000. Floarea soarelui ei și-au dezvoltat-o pe pe creație românească, în colaborare cu România la vremea respectivă. În primele faze au avut sămânță de la noi. Ulterior, Iranul a devenit unul din marii cultivatori de floarea soarelui. La fel și Turcia și Spania. Lucrurile astea se întâmplau spre sfârșitul anilor `70 și în `80, că noi în anii `70 am omologat primii hibrizi industriali din lume de floare.
Noi am mers inclusiv cu fabrici de fosfați, asistență tehnică pentru alte industrii și inclusiv produse agricole și în schimb aduceam petrol de la ei. Eram unul din cei mai mari parteneri ai Iranului la petrol. Petromidia, de pildă, a fost construită de Ceaușescu și pentru ce-a însemnat petrolul iranian, având în vedere relațiile excepționale pe care le-a avut România acolo”.
Relatările făcute de cei trei specialiști pentru Agrointeligența sunt completate de mențiunile din presă, publicate de-a lungul timpului, în care se vorbește inclusiv despre o fermă de bumbac exploatată de statul român în Iran, cu permisiunea șahului, la finalul anilor ‚60, dar și planuri pentru construcția unor fabrici de mobilă etc.
Trecutul sună grozav, însă cum poate arăta viitorul relațiilor româno-iraniene
Am vrut să aflăm de la fostul ministru al Agriculturii, prof. dr. univ. Valeriu Tabără, dacă anii de răceală între Iran și România, răceală dictată nu de voința proprie a statului român, ci de agenda geopolitică a marilor puteri, dar și de politicile interne ale foștilor lideri iranieni, nu a făcut ca în acest răstimp Iranul să-și redefinească parteneriatele și să se apropie mai mult de state ca Rusia și China, făcând ca o reluare a relațiilor cu România să fie una marginală.
“În primul rând ar fi o greșeală din partea României dacă și-ar îndepărta un partener tradițional, asta bazându-ne pe ce a însemnat țara noastră în trecut în relațiile cu țările din Orientul apropiat. Eu cred că avem o șansă să reluăm relațiile, dat fiind că un factor cheie în decizia de ridicare a sancțiunilor a fost Statele Unite, care e un partener de bază al României și în baza acestui parteneriat, România își va putea dezvolta în continuare relații foarte bune cu Iranul. Nu cred că Iranul se va dezice de o relație foarte bună cu un partener tradițional, fiindcă nu e vorba aici doar de regimul de dinainte de `89. Relațiile cu Iranul sunt mai vechi de 1945. În plus, în timpul războiului irakiano-iranian România a ținut legătura și pentru că noi am investit în ambele state. Eu însumi, și ca ministru și ca președinte al Comisiei de Agricultură, am avut mai multe întâlniri cu ambasadorul Iranului, care venea să ne informeze asupra unor chestiuni, inclusiv să îmi explice ce vor să facă ei cu energia atomică și că nu au decât scopuri pașnice. Aceste lămuriri veneau în contextul în care la nivel internațional s-a manifestat o anumită agresivitate asupra lor”, a declarat Valeriu Tabără pentru Agrointeligența.
El a precizat și că Iranul e o civilizație cu totul aparte. ”Sunt convins că avem încă multe interese comune. În primul rând, noi avem răspuns la problema cerealelor: grâul. În plus, ei sunt musulmani și cerea de ovine e specifică tuturor țărilor musulmane, deci pot fi un partener grozav pentru exportul de berbecuți. Însă ei, spre deosebire de UE, preferă animalele vii, pentru că le folosesc și la anumite ritualuri. Sacrificarea lor nu e folosită doar pentru alimentație, ci trec printr-un anumit tip de ritual de sacrificare. Putem fi unul dintre principalii furnizori de carne de berbecuț, de pasăre, de fructe. Există un potențial extraordinar de colaborare între cele două țări. Dar asta e o treabă a ministrului agriculturii, care ar trebui să contacteze ambasada, să facă un inventar de probleme, chestiunile alea se transmit mai departe și eventual poate avea loc o întâlnire fără probleme între cei doi miniștri”, a mai spus fostul ministru.
Situația actuală în cifre
Momentan schimburile comerciale dintre cele două țări se zbat într-o realitate dură a cifrelor. De pildă în 2014, conform datelor MADR (n.r. statisticile analizează doar primele 11 luni ale anului trecut), exporturile României au constat doar în 44 de tone de “Alte fructe cu coaja, proaspete sau uscate”, în valoare de 322.646 lei, în timp ce importurile au constat în special în “Alte fructe cu coaja, proaspete sau uscate” (106 tone), “Curmale, smochine, ananas, avocado, guave, mango” (327 tone), “Struguri, proaspeti sau uscati” (1183 tone) “Stafide” (709 tone), “Pepeni, inclusiv pepeni verzi și papaia, proaspeti” (1387 tone), “Alte fructe, proaspete” (326 tone) și “Fructe uscate, altele decat cele de la pozitiile 0”, (5,1 tone). Cifre al căror ordin de mărime e insignifiant. Semn bun, că înseamnă că e tot locul de creștere din lume. Ca odinioară.
