• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Slovacii de la Pneusej au început să producă o poartă pentru dezinfecția la intrarea în ferme

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Pneusej, divizia de utilaje a Cooperativei Agricole Hlohovec din Slovacia, vine în sprijinul fermierilor care vor să își protejeze exploatația în fața infecției cu febră aftoasă. Având la bază o afacere agricolă, Pneusej a construit o poartă de dezinfecție pentru vehiculele care intră în ferme. Echipamentul reușește să ”spele” de viruși inclusiv mașini mari precum tractoare sau cisternele care vin să colecteze lapte.

    Cooperarea Agricolă Hlohovec a fost înființată în 1976, iar pe lângă activitățile sale agricole, asigură și inginerie mecanică cu producția de semănători Pneusej. Divizia Pneusej a fost fondată în 1987, iar de atunci a devenit un brand puternic pe piața echipamentelor agricole, fiind prezent și în România prin intermediul dealerului Zetor Tractor.

    În condițiile în care Slovacia se confruntă cu mai multe focare de febră aftoasă, iar crescătorii de animale sunt în alertă, inginerii de la Pneusej au gândit un sistem care să automatizeze și să eficientizeze dezinfecția vehiculelor care intră în fermă. Poarta de igienizare poate să curețe de viruși chiar și mașini mai mari precum tractoare, combine sau camioanele cu cisterne de lapte. După ce l-au testat chiar în propriile ferme, cei de la Pneusej oferă tehnologia ți altor fermieri care doresc să se apere eficient împotriva bolilor virale.

    „Deoarece nu suntem doar ingineri mecanici, ci în principal fermieri, situația actuală ne afectează. Inițial am proiectat și fabricat poarta pentru propriile nevoi, iar acum putem oferi porți de dezinfecție și altor părți interesate”, spune Matúš Kubinský, șeful diviziei de producție de inginerie mecanică a Pneusej, Cooperativa Agricolă Hlohovec.

    Poarta dezvoltată de Pneusej realizează dezinfecția completă a vehiculelor folosind un sistem de 32 de duze care dispersează dezinfectantul nu numai pe roțile și șasiul vehiculelor care trec, ci și pe alte părți ale caroseriei. Producătorul oferă opțiunea de a opri rândul superior de duze după cum este necesar. Fluxul de soluție prin care trec vehiculele este distribuit uniform, distrugând microorganismele și minimizând riscul de răspândire a bolilor între ferme și animale.

    „Debitul de apă variază de la 22 la 35 de litri pe minut, în timp ce presiunea de funcționare variază de la 1,5 la 3,5 bar”, explică Matúš Kubinský.

    Dimensiunile interioare ale porții sunt de 3,5 pe 4,2 metri, ceea ce asigură trecerea lină prin poartă chiar și pentru tractoarele sau autocisternele mai mari care vin în curțile fermei pentru lapte.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători

    Ultimele știri

    Agrointeligența TV a primit și decizia de autorizare audiovizuală din partea CNA. Emisia va începe în curând: Vom fi în slujba fiecărui fermier! Ploi până la 50 l/mp și rafale de vânt de 70 km/h. Alertele ANM emise astăzi! Termen urgent pentru plata subvențiilor care se achită până pe 31 decembrie Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online