• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii, a murit! Dumnezeu să îl odihnească!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Valeriu Tabără, președintele ASAS și fost ministru al Agriculturii, a murit! Profesorul universitar era internat la Timișoara pentru problemele cardiace de care suferea.

    Profesorul universitar Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Sisești, a încetat din viață astăzi, marți – 29 aprilie, la Timișoara. Valeriu Tabără avea 75 de ani. Aceasta mai fusese internat și în luna septembrie 2024 când a acuzat o stare de rău și a fost preluat de urgență de un echipaj de pe ambulanță fiind transportat la Spitalul Elias unde i s-au făcut mai multe investigații. La acea vreme Valeriu Tabără a depășit problemele de sănătate și a revenit rapid la activitățile legate de agricultură, cărora le-a dedicat întreaga viață.

    Reputatul profesor s-a născut la 1 iulie 1949 în Sălciua, județul Alba. Profesor universitar, cercetător și om politic cu o carieră impresionantă, Tabără a fost una dintre cele mai influente personalități din domeniul agricol românesc din ultimele decenii.

    Pe plan politic, Valeriu Tabără a fost ministrul Agriculturii și Alimentației în Guvernul Văcăroiu, între 1994 și 1996 și parlamentar din 1992, fiind deputat de Timiș în legislaturile 1992-1996, 1996-2000, 2004-2008 și 2008-2012. A fost președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, dar și președintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situația sistemelor de irigații, precum și a altor sectoare de îmbunătățiri funciare.

    La data de 3 septembrie 2010 a fost numit din nou ministru al Agriculturii în Guvernul Boc. După o operație complicată pe cord deschis în septembrie 2012, la data de 7 decembrie 2012 a suferit un accident de mașină în care și-a fracturat ambele picioare. Din spital a anunțat la acea vremea că se retrage din politică.

    Valeriu Tabără a fost timp de mai mulți ani și președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) ”Gheorghe Ionescu-Șișești”, funcție în care a fost ales în 2017 și reales în 2021. Pe lângă activitatea sa politică și academică, Tabără a fost autor a peste 200 de lucrări științifice și coautor al mai multor volume de specialitate. A fost distins cu numeroase medalii și recunoașteri internaționale.

    Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe familiei – agricultura este în doliu.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă