• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dorin Cojocaru, APRIL: Nu mai vedem oameni cu căruțurile pline în supermarketuri. Puterea de cumpărare a scăzut

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Românii au început să fie extrem de prudenți cu ceea ce pun în coșurile de cumpărături, iar puterea slabă de cumpărare se simte din ce în ce mai drastic, a afirmat Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL) în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1.

    Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a vorbit, în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, ediția de ieri, miercuri – 7 mai despre puterea de cumpărare a românilor. Acesta a afirmat că consumatorii au devenit mult mai prudenți și nu mai fac risipă alimentară.

    Citiți și: „Șunculiță ardelenească” produsă în Ungaria, descoperită într-un control ANPC: „Oamenii trebuie să știe”

    Dorin Cojocaru, APRIL: Se simte această slabă putere de cumpărare

    Dorin Cojocaru a dezvăluit că marile magazine au important  cantități mari de produse din lapte înainte de Paște iar după sărbători au rămas cu marfa pe rafturi.

    ”A trecut Paștele, deci s-a dat dezlegare la lactate. Piața și-a păstrat trendul din decembrie de la Crăciun, nu pot spune că a fost un record de vânzări. Au crescut vânzările înainte de Paște cu o săptămână. Oricum înainte de Paște, cu două săptămâni, era o efervescență pe piața laptei, materie primă, smântână, unt, se aduceau din import ca să completeze necesarul. Așa a fost și de Crăciun și după aceea au rămas cu marfa. Problema este că se simte această slabă putere de cumpărare. În continuare, consumul este sub așteptări, sub normalitate. Sau, poate asta e normalitatea. Oamenii au devenit mult mai chibzuiți cu banii lor, nu mai fac risipă alimentară, sunt mult mai atenți la ce cumpără, proaspete, maturate. Deci încă e în transformare piața și profilul consumatorului, să spun așa”, a spus Dorin Cojocaru în cadrul emisiunii Agrostrategia, o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR.

    Citiți și: România a întărit măsurile contra febrei aftoase. Importul de lapte și de carne, interzis din zonele afectate

    Cojocaru: Nu mai vedem oameni cu căruțurile pline de cumpărături!

    Președintele APRIL a mai spus că românii nu mai fac cumpărături haotic, ci mai degrabă sau dovadă de prudență. ”Nu mai vedem oameni cu căruțurile pline de cumpărături. Eu intru aproape zilnic în supermarketuri, dar doar miercurea fac cumpărături pentru familie. Și miercurea este ziua mea de verificare a hipermarketurilor la ore diferite, contează foarte mult intervalul orar. Miercurea e consumul cel mai mic iar cei care au o viață activă se duc sâmbăta sau duminica. Mă uit în coșuri, așa fac și profilul consumatorului în funcție de brandul pe care îl cumpără sau ceea ce cumpără. Plus că s-a mutat o parte din vânzări în comerț online. Cei cu bani nu mai vin cu coșurile pline la casă, le vine direct acasă. Magazinele sunt destul de goale în timpul săptămânii iar consumatorii au devenit  foarte chibzuiți. Nu se mai face risipă”, a mai arătat Cojocaru.

    Acesta a mai completat că un alt exemplu de comportament de consum este legat de cumpărarea produselor semipreparate. ”Nu mai vor să gătească acasă. Și atunci preferă să-și ia mâncare semipreparată sau se duc în oraș la fast food-uri, ceea ce nu este în regulă. Asta în București, în zona centrală. La periferia Bucureştiului încă văd foarte mulți pensionari cum își trag acolo ce au ei, o bucățică de brânză sau o smântână ca să gătească pentru întreaga familie. Oamenii nu mai au acea opulență, deci se vede clar că ori banii sunt puși undeva, ori nu mai sunt bani. Prudență este cuvântul de ordine”, a mai declarat președintele APRIL.


    Te-ar mai putea interesa

    AgroReclamații. ”Împărțeala” unei primării pentru pășunea comunală îi face pe ciobani să se taie cu cuțitele pe câmp Cod galben de instabilitate atmosferică. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe județe Festivalul Cireșelor și Căpșunilor – un succes. Fermierii din AFF au adus fructe proaspete în Capitală! ANM: vijelii de 70 km/h și grindină. Județele unde sunt așteptate cele mai mari cantități de apă Situația APIA pe județe: Suceava – cel mai mare număr de fermieri, Timiș – record la suprafață

    Ultimele știri

    Exclusiv: Exportul de ovine din România a fist blocat! Decizia, luată de un oficial din Spania, țară care va prelua contractele oierilor români Cisterne cu lapte, blocate la granița cu Bulgaria după ce au fost găsite aflatoxine în laptele importat E oficial: buget pentru compensarea fermierilor afectați de scumpiri și avans mai mare la subvenția APIA Șeful ANSVSA – apel către oieri: Opriți imediat comerțul clandestin de ovine și caprine! Riscăm blocarea totală a exporturilor! Peste 85% dintre companiile agricole vor acces la date despre piață, consum și inputuri – sondaj AGXecutive