• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Măsuri pentru protejarea albinelor la aplicarea tratamentelor fitosanitare

    agrointeligenta.ro

    În baza Ordinului comun nr 45/1991 al Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei,1786/TB/1991 al Ministerului Transporturilor, 68/05.02.1992 al Ministerul Mediului,15b/3404/1991 al Departamentului pentru Administraţia Locală şi Asociaţia Crescătorilor de Albine din Romania nr. 127/1991, privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide precum şi a Legii nr. 383/ 2013 a apiculturii, vă comunicăm obligaţiile ce revin celor implicaţi în această acţiune.

    Producătorii agricoli care execută sau beneficiază de tratamente fitosanitare cu pesticide au următoarele obligaţii:

    – să înştiinţeze, în scris, cu cel puţin 48 de ore înainte de efectuarea tratamentului consiliile locale, pe teritoriul cărora se găsesc suprafeţele ce urmează a fi tratate, precum şi cele ale căror limite teritoriale se află la mai puţin de 5 km de aceste suprafeţe conţinând următoarele date : locul tratamentului ; data începerii şi durata tratamentului ; denumirea produsului folosit şi remanenţa acestuia ; metoda de aplicare şi mijlocul cu care se execută ;
    – să efectueze tratamente cu insecticide numai pe timp liniştit, fără vânt şi numai asupra culturilor agricole entomofile sau pomilor fructiferi care nu se află în stadiul de înflorire sau pentru situaţii excepţionale se vor utiliza numai produsele de protecţia plantelor care manifestă selectivitate faţă de insectele polenizatoare (albine şi bondari);
    – o mare atenţie trebuie să acorde şi fermierii care seamănă seminţe pentru culturile de primăvară tratate cu produse de protecţie a plantelor din grupa neonicotinoidelor, în acest sens fermierii având şi obligaţia de a semnaliza cu plăcuţe de avertizare parcelele respective.

    Consiliile locale vor lua măsuri pentru anunţarea în scris sau telefonic, cu cel puţin 24 ore înainte, a tuturor apiculturilor care au vatră de stupină staţionară/ permanentă sau temporară/pastorală situate în raza teritorială a localităţii, precum şi circumscripţia sanitar-veterinară, despre locul, data începerii şi mijloacele cu care se execută tratamentele cu insecticide.

    Obligaţiile apicultorilor:

    – să comunice autorităţilor administraţiei publice locale în a căror rază teritorială se află stupina, locul de amplasare al acesteia, perioada utilizării vetrei de stupină, numărul familiilor de albine, sediul sau adresa deţinătorului de stupi asigurâmd evidenţa acestora, dar şi protecţia famillilor de albine împotriva tratamentelor fitosanitare ;
    – să închidă sau să îndepărteze la o distanţă de peste 5 km de suprafeţele supuse tratamentului, familiile de albine atunci când au fost înştiinţaţi. Intervalul de timp în care este necesar ca familiile de albine să fie închise sau îndepartate, poate fi de 48 ore la erbicide şi insecticide, 24 ore la fungicide şi acaricide.
    – să sesiseze imediat în scris circumscripţia sanitar-veterinară in cazul producerii intoxicaţiilor la familiile de albine.

    Având în vedere importanţa deosebită pe care o are baza meliferă naţională pentru apicultură şi producţiile realizate, organizarea activităţii de stupărit pastoral trebuie să reprezinte o prioritate atât pentru consiliile locale cât şi pentru administratorii terenurilor agricole sau silvice.

    Dr.ing. Nicolae Hodişan
    Director executiv – Direcția pentru agricultură Bihor



     


    Te-ar mai putea interesa

    Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!