• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vacă lovită cu tractorul, în urma unui conflict pe moșternire

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Incident violent într-o fermă de vaci. Un animal a fost lovit cu un utilaj agricol în urma unei altercații dintre doi frați, care a pornit de la un conflict privind folosirea unui teren lăsat moștenire de părinții celor implicați. Animalul a avut nevoie urgent de medicul veterinar.

    Un incident grav a avut loc în localitatea Ardud, județul Satu Mare unde un bărbat și-a amenințat fratele cu moartea, i-a agresat fizic și i-a lovit vaca cu un utilaj agricol. Totul a pornit de la un conflict privind folosirea unui teren lăsat moștenire de părinții celor implicați.

    Citiți și: Conflict sângeros pentru un teren agricol. Nouă persoane au murit și două au fost grav rănite

    Vacă lovită cu cupă pentru baloți, în urma unui conflict pentru moștenire

    Potrivit informațiilor din presa locală, agresorul, aflat în vecinătatea locuinței sale, i-a adresat fratelui său amenințări cu moartea. A urcat apoi într-un tractor dotat cu cupă pentru baloți și a lovit bovina fratelui său, care se afla legată pe terenul surorii lor. Ulterior, inculpatul a coborât din tractor și l-a atacat pe fratele său cu o cheie metalică, aplicându-i mai multe lovituri în zona spatelui și a piciorului drept, conform presasm.ro.

    În urma agresiunii, victima a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal emis la câteva zile după incident.

    Citiți și: Fermier bistrițean ucis de propria vacă gestantă

     Agresorul a fost trimis în judecată

    Martorii oculari au confirmat faptele, iar agresorul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și violență în familie. Conflictul dintre frați are la bază nemulțumiri mai vechi legate de utilizarea terenurilor moștenite. Deși inculpatul a susținut că s-a apărat după ce ar fi fost agresat, probele administrate în cauză au infirmat această versiune a evenimentelor.

    Cazul scoate în evidență tensiunile care pot degenera în violență atunci când problemele de proprietate nu sunt reglementate clar între membrii aceleiași familii.

    Te-ar mai putea interesa

    Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?” Surse din Ministerul de Finanțe: Zero șanse, în acest moment, pentru despăgubiri de secetă, irigații și decontări INVESTALIM în 2026! Pornește tare în vegetație, se usucă bine și aduce profit. Este porumbul Anapurna, de la Soufflet Agro România Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total A doua săptămână pe roșu la Euronext. România exportă masiv, dar prețurile cerealelor scad