• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Starea de vegetație a culturilor de păioase și rapiță. Specialiștii Prutul avetizează fermierii cu privire la dăunătorii…de sezon

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cunoaşterea stării de vegetație a culturilor înființate toamna trecută şi de ce anume trebuie să țină cont fermierii pentru întreținerea acestor culturi, ca ele să fie productive și profitabile la finalul acestei campanii agricole, aflăm de la consilierii tehnici ai companiei Prutul.

    Din cauza multiplelor precipitații căzute în ultima perioadă, culturile de cereale (grâu, orz) sunt predispuse mai mult atacului de agenți patogeni (făinare, septorioză, rugină).

    “Pentru a preveni aceste boli, producătorii de pesticide recomandă fungicidele pe bază de tebuconazol, procloraz, triadimenol, epoxiconazol. Acolo unde gradul de îmburuienare este foarte ridicat, împreună cu aceste fungicide, fermierii vor administra și erbicidele necesare. Le recomandăm întotdeauna fermierilor să se informeze foarte bine atunci când aleg produsele pe care urmează să le folosească şi să respecte instrucţiunile producătorilor”, declară specialiștii din cadrul companiei Prutul.

    Fermierii au întâmpinat probleme la lucrarea de fertilizat cu îngrășământ pe baza de azot, tot din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

    Conform specialiștilor Prutul, situația celor două tipuri de culturi se prezintă astfel:

    Culturile de cereale cu înfrățire toamna au început deja să se dezvolte, iar cele care au înfrățire primăvara au început și ele să își formeze frății.

    Cultura de rapiță a pornit, de asemenea, în vegetație, iar fermierii trebuie să urmărească faptul că la temperaturi de peste 9 grade Celsius își va face apariția gărgărița tulpinilor, dăunator deosebit de periculos. La maxim 10 zile de la apariția acestui dăunător în cultură, fermierii trebuie să administreze insecticide care să mențină acest dăunător sub pragul economic de dăunare.

    Oscilațiile de temperatură dintre zi și noapte au cauzat probleme culturii de rapiță, fiind zone în care, din cauza înghețului de pe timpul nopții, fermierii vor fi nevoiți să întoarcă această cultură.

    Totodată, în anumite regiuni, atacul rozătoarelor a afectat considerabil această cultură, iar băltirile i-au împiedicat pe fermieri să realizeze lucrarea de fertilizat așa cum ar fi fost normal să se întâmple.

    “Atât cerealele cât și culturile de rapiță, urmărite cu atenție și, administrându-le corect și la timp produsele de uz fitosanitar necesare menținerii sub control a bolilor și dăunătorilor, pot aduce fermierilor recolte bogate și profitabile”, completeaza specialiştii Prutul.

    Prutul este unul dintre principalii distribuitori de inputuri și motorină pentru agricultură, precum și un important achizitor direct de cereale și oleaginoase prin echipa sa comercială distribuită la nivel național. Compania procesează în fabrica proprie de ulei de la Galați floarea soarelui, rapiță și soia, fiind unul dintre cei mai mari producători de ulei vegetal din România. Totodată, compania Prutul deține o rețea proprie de depozitare de 22 silozuri și baze, cu o capacitate totală de depozitare de 430.000 de tone.

    Foto: Facebook/AgriculturaRomaneasca – Alin Sebastian Nemțișor 



     

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Blocaj pe piața lucrătorilor străini. Fermieri: Nu se mai pot aduce lucrători din țări precum Nepal! Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online

    Ultimele știri

    Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu După 15 miliarde de dolari promise fermierilor, Washingtonul intră în negocieri: ce aduc alegerile din SUA pentru agricultura americană