• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar controale APIA. Fermierii care vor fi verificați de inspectorii agenției de plăți

    Roxana Dobre -

    Eșantion de control pentru subvenții în campania 2025. Potrivit secretarului de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, fermierii vor urma să afle dacă se află la control în luna iulie iar verificările pentru subvenții trebuie finalizate până la 30 septembrie.

    Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Pintea, a anunțat la emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1, că procentul pentru fermierii care se vor afla la control în acest an urmează să fie stabilit în funcție de erorile pe care le descoperă sistemul. Verificările urmează să fie finalizate până la 30 septembrie, iar în intervalul 1-15 octombrie APIA va introduce rezultatele controale în aplicația pentru subvenții.

    Citiți și: Avansul APIA, din 16 octombrie. Adrian Pintea, MADR: ”Se vor face demersuri pentru plăți mai mari”

    Adrian Pintea, MADR: Procentul pentru eșantionul de control se va stabili în funcție de erorile pe care le descoperă sistemul

    Adrian Pintea a menționat că verificările pentru sunvenții din acest an vor fi finalizate până la 30 septembrie iar în intervalul 1-15 octombrie APIA va introduce rezultatele controalelor.

    ”O să vedem cine va fi în eșantionul de control. Procentul acestuia se va stabili în funcție de erorile pe care le descoperă sistemul și în funcțiune de asta se vor extrage eșantioanele de control la nivelul întregii țări, controale care trebuie finalizate până la data de 30 septembrie. Iar în perioada 1-15 octombrie, rapoartele de control se introduc în sistemul informatic, astfel încât în data de 16 octombrie, toată lumea să aibă o șansă egală să poată beneficia de avansul pentru subvenții. La fel, la avans va intra tot ce înseamnă plată directă, dar și sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, după cum s-a implementat încă de acum vreo patru ani”, a spus Adrian Pintea la emisiunea Agrostrategia  o coproducție Agrointeligența-AGROINTEL.RO și TVR 1.

    Citiți și: Fermieri, verificați conturile! APIA a virat banii pentru subvenții

    Secretar de stat: Oricine ar fi director al APIA vă spun clar că nu poate decide ca un fermier sau altul să fie băgat la control

    Secretarul de stat în MADR a mai subliniat încă o dată ferm că fermierii nu pot fi selectați pentru control din rea-voință sau cu intenție. ”Încă o dată aș vrea să explic care este modalitatea extragerii eșantionului de control. Și singurul caz în care, nu știu, să zicem, directorul general stabilește că pe Ionescu îl bagi la control, când se face lucrul acesta? În baza unei sesizări, fie de la organele competente, sau dacă un X face o sesizare și dacă o persoană face o sesizare privind fraudarea sau încălcarea regulilor pentru subvenții, se trimite o echipă de control pentru verificare și dacă sesizarea se adevărește, se introduce acel fermier în eșantionul de control. Dar oricine ar fi director al APIA vă spun clar că nu poate decide ca un fermier sau altul să fie băgat la control. Nu există așa ceva!”, a mai punctat Adrian Pintea.

    Acesta a explicat și în ce situații un fermier poate pica și an de an în eșantionul de control. ”Unii fermieri pot pica și an de an la control și fără vreo rea-voință din partea cuiva. De ce pică? În primul rând fermierii mari sunt cei care pică mai des. Analiza de risc, în momentul în care se scoate, elimină fermierii foarte mici care sunt la limita eligibilității sau fermierii cu sume foarte mari, în care sunt foarte multe scheme de plată. Și, de exemplu, poate tu, fermierul X, în anul 2024, ai avut 7 scheme de scheme de plată, tu ai mai adăugat încă două scheme în anul de celele următoare, atunci sistemul te vede ca și mai ar fi un fermier nou. Și atunci e posibil tot tu să ieși de fiecare dată.  Sunt cazuri în care un fermier poate să nu iasă niciodată. De exemplu, un fermier care este stabil, zicem că a început în 2007 cu 10 hectare, dăm un exemplu ipotetic, și el continuă cu aceeași suprafață și atunci sistemul se poate să nu îl aleagă. Dar desigur nu este exclus ci doar are șanse mai mici”, a mai arătat oficialul.

    Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Adrian Pintea, MADR (29.05.2025)


    Te-ar mai putea interesa

    Ruperea frunzelor de ceapă. Greșeala care poate opri creșterea bulbilor Ghid ANAF pentru fermierii care au teren în arendă. Termene, declarații obligatorii Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare

    Ultimele știri

    Rățișoara porumbului face ravagii în Bulgaria. Fermierii au fost nevoiți să reînființeze suprafețe mari Florin Barbu, MADR: Sunt convins că programe ca Tomata vor continua chiar dacă nu voi mai fi ministru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a inaugurat la Craiova târgul care îi aduce pe micii fermieri în supermarket