• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Gabi Mațoi a încheiat campania de recoltare mulțumit de producții, nu și de prețuri

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierul Gabriel Mațoi a încheiat campania de recoltare devreme, așa cum ne-a obișnuit an de an, fiind printre primii care încep recoltatul la orzoaică și grâu, continuând cu celelalte culturi. Anul acesta s-a declarat mulțumit de producții, însă nu și de prețurile cu care poate valorifica cerealele.

    Gabi Mațoi din Islaz, județul Teleorman, lucrează aproximativ 500 de hectare de cultură mare. Chiar dacă a fost un început de vară ploios, agricultorul a reușit să intre la recoltat și să ducă treaba până la capăt. Porumbul la irigat arată și el bine, de aceea singura problemă rămâne legată de prețurile mici de pe piața cerealelor.

    Citiți și: De unde vine forța fermierului Gabi Mațoi. Strategia de succes a unei ferme performante din sudul României

    Recolte bune, dar prețuri mici la cereale pe piața internă

    Clima din ce în ce mai schimbătoare care a adus și secetă în zonă, l-a determinat pe Gabriel Mațoi să dezvolte un proiect pentru irigații, care se află aproape de final, o parte din acesta funcționând deja pentru culturile sale, după cum a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    ”Am încheiat campania de recoltare și sunt mulțumit, ceea ce mă nemulțumește sunt prețurile mici. Anul acesta am avut orzoaică, grâu, rapiță și mazăre. Porumbul este la irigat în mare parte. Am finalizat proiectul cu stația de irigare, mai am de montat un pivot, iar altuia i-am dat drumul, funcționează. Am avut 260 de hectare de grâu, 100 de hectare de orzoaică de toamnă, 11 hectare de mazăre, 70 de rapiță. Prețurile sunt jos la ora actuală. Spre exemplu, grâul a plecat cu 0,87 lei/kg și a ajuns la 0,74 lei/kg la ora aceasta. Rapița văd că a luat-o și ea în jos, de la 2.200 lei/tonă plecarea, am înșeles că este pe la 2.100 acum. Orzul oricum a avut preț mic”, a specificat fermierul teleormănean.

    Precontractele, o plasă de siguranță

    Gabi Mațoi a menționat că a semnat pentru unele producții contracte cu traderi, în avans, ceea ce a făcut ca aceștia să respecte prețurișe puțin mai ridicate din înțelegerea parafată, altfel dezamăgirea ar fi fost și mai mare.

    ”Am avut precontracte cu traderii la rapiță și la orzoaică. Am ieșit mai bine așa decât dacă aș fi vândut producția după recoltare. În ceea ce privește transportul, am propriul meu transport, nu pot spune dacă s-a scumpit. Se știe că în campanie, întotdeauna prețurile cerealelor sunt mai mici, dar sperăm să crească după ce se termină campania. Anul trecut, spre exemplu, la orzoaică, a fost și producția mai bună, dar și prețurile”, a afirmat Gabriel Mațoi.

    Citiți și: Orzoaica aduce primii bani în ferma lui Gabi Mațoi. Cum reușește fermierul să fie mereu primul la recoltat

    Campania de recoltat, întârziată cu două săptămâni, din cauza vremii

    Potrivit agricultorului, campania din anul acesta s-a desfășurat cu o întârziere de două săptămâni, din cauza ploilor.

    ”Campania s-a decalat anul aceasta cu două săptămâni, iar asta pentru noi este un lucru bun. Temperaturile au fost mai scăzute, apă mai multă și producția mai mare. Sper să nu avem o vară toridă. La porumb nu pot să vă spun când încep culesul, acum este perioada înfloritului. Faptul că irig îmi dă speranță că voi face porumb, 50 de hectare de porumb din 60 sunt la irigat”, a conchis fermierul Gabriel Mațoi, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte Avans APIA 2026. Listă nouă, cu încă 100.000 de fermieri, de astăzi la plata primei tranșe din subvenții Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile

    Ultimele știri

    Argentina ar putea stabili un record la exporturile de porumb din cauza problemelor logistice din Ucraina EPPO: 237 de proiecte pe fonduri europene pentru fermieri, fraudate. Dosarul, la Tribunalul București Cooperativa Grădina Noastră din Matca se alătură programului dedicat al Carrefour România Prima fabrică din lume pentru produse biochimice din ulei de rapiță a fost lansată în Germania Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută de transport maritim din lume