• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asia, cel mai nou El Dorado agricol: 66% din terenurile agricole au ajuns pe mâna unui număr restrâns de latifundiari conectați politic

    agrointeligenta.ro -

    Acapararea terenurilor agricole este un fenomen atent observat de specialiștii internaționali care au observat că agricultura asiatică este într-un mare pericol după ce aproximativ 66% dintre suprafețe au ajuns să fie controale de un procent de 6% din marii fermieri locali și străini.

    Goana după cele mai fertile pâmânturi nu are loc doar în România. Potrivit Grain.org, mai multe state asiatice au început să impună legi care dau liber accesului străinilor la terenurile agricole. Mai mult, cele mai importante suprafețe sunt deja în mâna unor mari bogătași care reprezintă doar 6% din totalul agricultorilor din Asia. Se vorbește, astfel, de o reformă agrară inversată în care milioanele de mici fermieri își pierd sau își cedează proprietățile în fața unor giganți economici.

    Asia mai are încă un număr semnificativ de mici fermieri foarte atașați de pământurile lor pe care le-au obținut și le-au apărat de-a lungul anilor. Din păcate, dacă până recent, acești agricultori au reușit să beneficieze și de oarecare protecție legislativă pentru fermele lor, se pare că noul curent care circulă prin cancelariile din Asia au adus măsuri noi care favorizează fenomenul de acaparare a terenurilor agricole.

    În prezent, în Asia, micile suprafețe de teren au ajuns să fie înconjurate și presate din exterior de către ogoare compacte, incluse în proiecte uriașe de exploatare agricolă și nu numai. O parte din oamenii de la țară sunt scoși din agricultură prin proiecte imense de infrastructură sau prin extinderea orașelor prin cartiere rezidențiale enorme care beneficiază și de un parteneriat public cu autoritățile locale și, în consecință, fac legea. În multe cazuri, se fac exproprieri abuzive și ogoarele sunt apoi concesionate ”la pachet” pentru perioade de până la 99 de ani!

    8098412620_c1b2c9ccff_z

    Cele mai grave situații se înregistrează în Filipine, Cambodgia, Malaezia, Pakistan și Indonezia unde marii proprietari de terenuri sunt bine racordați la sistemul politic. Acestea sunt țări unde, de altfel, au început să aibă loc frecvent manifestări de stradă ale micilor producători agricoli.

    Potrivit Grain.org, se vorbește în piață inclusiv de intervenții armate și de modificări legislative care expun fermierii și elimină măsurile de protecție de care aceștia au beneficiat până acum, lăsându-i la mâna marilor corporații care rad tot în calea lor.

    Raportul citat de jurnaliștii străini vorbește despre dispariția familiei tradiționale din mediul rural asiatic, dar și de escaladarea unor conflicte regionale pe marginea pământurilor fertile.

    Project: Stay Another Day Client: MPDF Laocation: Laos Photographer: Stanislas Fradelizi

    43,4 milioane de hectare au ajuns la marile companii

    Un calcul făcut de Grain.ro estimează că evoluția internațională din ultimii ani și schimbările legislative petrecute în Asia au făcut ca un total de peste 43,4 milioane de hectare de teren agricol să treacă din proprietatea micilor fermieri în cea a marilor jucători din agribusiness. Numărul agricultorilor tradițional este în scădere, iar un exemplu este Indonezia unde producătorii agricoli care exploatează suprafețe mici a scăzut cu 16% din 2003 până în 2013, în timp ce, în același interval, prezența marilor companii a crescut cu 54%. Peste 55% din fermierii din Indonezia exploatează suprafețe sub o jumătate de hectar.

    În Japonia, din 2000 și până acum, numărul fermierilor a scăzut cu 40%, în timp ce numărul companiilor care figurează cu activități agricole a ajuns la 14.333, adică dublu față de 2004.

    Burma
    În timp ce 70% din populația din Burma locuiește în mediul rural, guvernul acestei țări a decis, în 2000, să implementeze un masterplan pe 30 de ani prin care 4 milioane de hectare să fie ajungă în exploatarea marilor companii din agribusiness. În 2012, o lege controversată a fost adoptată permițând corporațiilor agricole să concesioneze până la 20.000 de hectare de teren agricol dacă acesta nu este exploatat de proprietarii săi.

    Cambodgia
    Doar 23% din cei 1,5 milioane de de fermieri din cambodgieni dețin pământ agricol. În 2001, guvernul a adoptat o lege privind concesionarea pământurilor care permite companiilor private să pună mâna pe 10.000 de hectare pe o perioadă de 99 de ani. În urma acestui act normativ, 70% din suprafețele arabile au ajuns pe mâna marilor investitori, cei mai muți veniți din alte țări.

    India
    În urma a numeroase conflicte – multe chiar violente, guvernul inidian a decis în 2013 să emită o lege prin care marile proiecte de dezvoltare nu puteau fi demarate în lipsa unui acord din partea a 80% din populația afectată. Același act normativ prevedea și interzicerea de teren irigabil. Minunea legislativă nu a durat însă decât până în decembrie 2014, când premierul Narendra Modi a anunțat o ordonață pentru a elimina cerințele privind impactul social și acordul comunităților, dar și a restricțiilor privind achizițiile funciare. Au fost declanșate proteste de stradă conduse de fermieri, însă problema a rămas neschimbată. În schimb, președintele Pranab Mukherjee a creat un fond d3 peste 320 de milioane de dolari pentru a credita 72 de investiții agroalimentare pe parcursul anului 2015.

    Indonezia
    O lege agrariană datând din 1960 a reglementat proprietatea agricolă prin redistribuirea vechilor plantații coloniale și impunând un plafon privind suprafața de poate fi deținută de privați. Actul normativ a fost abrogat în 1965, lăsând loc liber extinderii de mari explotații agricole. Zeci de ani mai târziu, în 2010, a fost introdus un proiect megalitic pe 2,5 milioane de hectare de teren agricol, proiect care, în 2014, a fost proclamat de o comisie națională privind drepturile omului ca stând la baza unor abuzuri și încălcări ale drepturilor micilor proprietari de teren agricol.

    Taiwan
    În 2008, o lege a exproprierii a dat liber guvernului să preia terenul agricol și să îl concesioneze sau să îl vândă în bloc către mari investitori. Fermieri din toată țara au protestat intens, mai ales cu privire la un proiect urias de construire a unui parc industrial pe terenuri agricole. În urma mitingurilor ce s-au ținut lanț timp de trei ani, această investiție a fost blocată în 2011.



     


    Te-ar mai putea interesa

    Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri!

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații