• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Egalizarea subvențiilor pentru fermieri – vot decisiv la Bruxelles la inițiativa unui eurodeputat român

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Parlamentul European va pune în discuție, săptămâna viitoare, un amendament privind egalizarea plăților directe pentru fermierii europeni, în contextul Politicii Agricole Comune dincolo de 2027. Acest lucru a fost anunțat de europarlamentarul Daniel Motreanu, iar amendamentul reprezintă o inițiativă a colegului său de la PNL, eurodeputatul Daniel Buda, care este vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din PE.

    ”Parlamentul European va discuta un amendament privind egalizarea plăților directe pentru fermierii din UE, indiferent de țara unde își desfășoară activitatea. Este un amendament în favoarea fermierilor români, un amendament pentru pentru care am semnat. Mă bucur că demersul colegului meu Daniel Buda s-a soldat cu strângerea celor 72 de semnături necesare pentru ca amendamentul să fie dezbătut în plen”, a declarat eurodeputatul Daniel Motreanu.

    Dan Motreanu, europarlamentar

    Egalizarea plăților directe pentru fermieri, în discuțiile Parlamentului European

    Parlamentul European va discuta săptămâna viitoare despre viitorul agriculturii și politica agricolă comună post-2027 și în acest context va fi analizat și amendamentul privind convergența plăților directe. În calitate de europarlamentar, am acționat în permanență pentru creșterea plăților directe pentru fermierii români.

    Citește și: Pot fermierii la control să primească adeverințe? Răspunsul APIA pentru Agrointeligența

    ”Fondurile europene reprezintă un sprijin esențial pentru fermierii români, contribuind la dezvoltarea agriculturii. Din 2007 până în prezent, fermierii români au primit peste 40 de miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună (PAC), suplimentați cu fonduri naționale, totalizând investiții de 50 de miliarde de euro în agricultură. Fondurile au fost utilizate pentru achiziționarea de echipamente moderne, creșterea productivității, diversificarea culturilor și dezvoltarea zonelor rurale”, a mai spus europarlamentarul român pe pagina oficială de Facebook.

    Citește și: Fermierii după adoptarea Mercosur: ”Nu poate fi ratificat în forma actuală de către România”. Liniște la Guvern

    Contribuția PAC 2023-2027 la dezvoltarea agriculturii din România este semnificativă. România este pe locul șase la nivelul UE din cele 27 de state membre, primind o contribuție totală PAC de 14,9 miliarde de euro, la care se adaugă aproape un miliard din fonduri naționale. Sume mai mari primesc doar Franța, Spania, Germania, Italia și Polonia.

    Te-ar mai putea interesa

    Gheorghe Niță și făbricuța lui de lapte au salvat de la faliment sute de mici ferme de vaci de la munte O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an!

    Ultimele știri

    Șeful ANSVSA a recepționat primele doze de vaccin pentru oi și capre: ”Va ajunge în județele critice” Virusul Shamonda a trecut de la bovine la oameni și s-a înregistrat oficial primul deces Fermierii din R. Moldova cer prelungirea licențierii pentru cerealele din Ucraina: ”Ne așteaptă catastrofa” UNCST-BOVICOOP – un nou Consiliu de Conducere. Fermierul Fănică Lefter a fost ales președinte ANSVSA a anunțat că primele doze de vaccin pentru ovine și caprine au ajuns în România