• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Erbicidare de top cu Tolmer Top, de la Agrii, în rapița de la Balta Doamnei

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Rapița din ferma lui Costel Trif (zona Balta Doamnei, din Prahova) a arătat foarte bine pe tot parcursul vegetației din sezonul agricol anterior. A primit toate tratamentele fitosanitare necesare, iar un pas important a fost aplicarea unui erbicid puternic. A fost ales Tolmer Top, din portofoliul Agrii România.

    Două substanțe active puternice

    Tolmer Top are acțiune atât radiculară, cât și foliară, conținând două substanțe active: metazaclor și quinmerac. “Cele două elemente au reușit să țină sub control buruienile în stadiul de germinare creștere active, dar cel mai important a fost efectul rezidual al celor două componente, astfel încât acest produs are această identitate de lucru a la long. Este foarte util să înțelegem faptul că cele două componente se pot reactiva la o ploiță mică de măcar 5 litri”, a explicat Laurențiu Țibulcă, Manager tehnic CPP la Agrii.

    Caracteristici Tolmer Top

    Spectru larg de combatere

    Tolmer Top are un spectru larg de buruieni combătute. Printre acestea se găsesc coada vulpii, iarba vântului, iarba bărboasă, turița, mușețelul, rocoina, sugelul, veronica, brâncuța, albăstrița și traista ciobanului.

    La Balta Doamnei, doza de aplicare a Tolmer Top a fost de 2 l/ha. “Produsul erbicid Tolmer Top a fost asociat cu adjuvantul specific Drive, ce a conferit elementelor erbicide o rezidualitate mai îndelungată prin evitarea fenomenului de volatilizare. Tolmer Top ne ține sub control în special acele buruieni problemă din familia brassicaceaelor, acele buruieni care rezistă peste iarnă și ne fac probleme în primăvară, unde în primăvară nu prea mai avem soluții de combatere a acestora. Mergeți pe Tolmer Top și Drive!”, a concluzionat Laurențiu Țibulcă.

    Toate detaliile despre Tolmer Top și despre toate erbicidele din portofoliul Agrii România se găsesc pe www.agrii.ro. Specialiștii companiei pot fi contactați la secțiunea dedicată de pe site-ul Agrii.

     

    Te-ar mai putea interesa

    Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? APIA a finalizat plata subvenției anuale de 100 de euro pe hectar

    Ultimele știri

    INS: Deficitul comercial cu alimente și animale vii s-a redus cu 13,5% în primele 7 luni din 2026 față de 2025 Mesajul unui tânăr fermier pentru ministrul Agriculturii Florin Barbu! La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Fermierii din Arsura, ”arși” de DAJ și APIA. Costel Ganea: „Nu mai rezistăm!” Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct